Curtea de Apel a respins cererea de recuzare a judecătorului din dosarul de omor al lui Cristian Cioacă

0

„Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Cioacă Constantin Cristian, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din data de 2 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş – secţia penală (…), privind respingerea cererii de recuzare împotriva judecătorului cauzei”, se arată în soluţia pronunţată de instanţă.

 

Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.

 

Tribunalul Argeş a respins pe 2 aprilie, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de Cristian Cioacă împotriva magistratului Gheorghe Neacşu, cel care judecă dosarul de omor în care este fostul poliţist are calitatea de inculpat. Cererea de recuzare fusese motivată prin faptul că judecătorul s-ar fi ante-pronunţat în cauză, prin modul în care a validat rechizitoriul întocmit de procurori.

 

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

 

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranşat cadavrul victimei şi a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.

 

Anchetatorii mai susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

 

Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.