Cushman & Wakefield Echinox: Peste 230.000 metri pătraţi de spaţii de retail ar putea fi livraţi în 2023, maximul ultimilor 6 ani

”Dezvoltatorii au livrat anul trecut aproximativ 100.000 de metri pătraţi de spaţii de retail, 80% reprezentând parcuri de retail, Bucureşti, Timişoara, Piteşti, Turda, Baia Mare, Slatina, Miercurea Ciuc fiind printre oraşele care au beneficiat de astfel de investiţii. Livrările vor creşte semnificativ în 2023, în condiţiile în care în prezent peste 230.000 de metri de pătraţi spaţii de retail sunt în construcţie şi au ca termen de livrare finalul anului, reprezentând un maxim al ultimilor şase ani”, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În ultimul trimestru din 2022 au fost livrate proiecte de retail cu o suprafaţă cumulată de 20.000 metri pătraţi. Stocul de spaţii de retail la nivel naţional se situa la finalul anului trecut la nivelul de 4,2 milioane de metri pătraţi, din care 56% reprezintă facilităţi de tip mall, 38% parcuri de retail şi 6% galerii comerciale.

După o perioadă de câţiva ani în care atenţia dezvoltatorilor a fost către parcurile de retail, acestea din urmă cumulând peste 80% din noile livrări, în următorii trei ani activitatea de dezvoltare va fi dominată de proiectele de tip mall, proiecte ce reprezintă mai mult de 60% din totalul spaţiilor noi estimate a fi construite până în 2025 la nivel naţional.

”Anul 2022, dar şi planurile pe care dezvoltatorii le au pentru următorii trei ani, reprezintă încă o dovadă că retailul tradiţional va continua să ocupe un loc esenţial în peisajul imobiliar, în primul rând pentru că mall-urile, parcurile de retail sau galeriile comerciale nu mai înseamnă doar un loc în care poţi face cumpărăturile. Acestea asigură ecosistemul perfect pentru brandurile noi care doresc să intre pe piaţă, dar şi pentru ca cele prezente deja să îşi adapteze politicile de vânzări la modificările de consum ale clienţilor. De asemenea, clienţii au acces imediat la produsele pe care şi le doresc, în timp ce dezvoltările de astfel de proiecte contribuie direct şi indirect la bunăstarea comunităţii prin investiţiile în infrastructură realizate, prin crearea de locuri de muncă, dar şi prin taxe şi impozite”, spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Aproape 600.000 metri pătraţi de spaţii de retail se află în prezent în diferite stadii de construcţie, aceste spaţii urmând a fi livrate în perioada 2023-2025. Aproximativ 40% din această suprafaţă ar putea fi construită până la finalul anului, potrivit datelor comunicate de dezvoltatori.

Prime Kapital – MAS Real Estate, NEPI Rockcastle, Scallier, AFI Europe sau Oasis rămân printre cei mai activi dezvoltatori de astfel de proprietăţi pe termen scurt şi mediu, fapt ce arată că piaţa locală rămâne atractivă chiar şi în condiţiile presiunilor macroeconomice. Pe de altă parte, apetitul general pentru consum al românilor a încurajat noi retaileri precum Primark, Popeyes, TEDi sau HalfPrice să intre în România şi să-şi deschidă primele magazine în 2022.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajaţi în peste 60 de ţări şi venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed