Cuvântul care provoacă frisoane bancherilor români

0

Discuţiile cu privire la adoptarea unei legi a falimentului personal în România sau a altor propuneri legislative care ar putea submina disciplina de rambursare a datoriilor către bănci subliniază aşteptările foarte mari pe care bancherii le au de la noul text de reglementare, pe fondul impactului pe care insolvenţa companiilor o are asupra insituţiilor bancare.

 

În Parlament s-a discutat recent o nouă iniţiativă legislativă în domeniu. Rămâne de văzut dacă odată cu bancherii îşi vor schimba viziunea şi autorităţile.

 

În ultimii ani guvernul şi BNR s-au angajat în mod repetat în faţa FMI şi a Comisiei Europene prin scrisorile de intenţie periodice că „vor lua toate măsurile“ pentru a evita adoptarea unei legi a insolvenţei personale sau a altor propuneri legislative care ar putea submina disciplina de rambursare a datoriilor către bănci.

 

„Noi susţinem reglementarea insolvenţei persoanelor fizice. La nivelul Uniunii Europene cei care au implementat reguli simetrice în problema supraîndatorării au avut rezultate foarte bune. Cred că nimeni nu trebuie să trăiască în sclavia datoriei, iar noi ca bancă susţinem principiul unei legislaţii bine structurate, simetrice la nivelul intereselor părţilor şi susţinute de mecanisme care să permită controlul şi o implementare de calitate“, a declarat Spurny.