Dan Paul, Asociaţia Brokerilor: Listarea FP pe ROTC depinde de o semnatură

0

„Listarea titlurilor Fondului Proprietatea pe ROTC  se poate realiza foarte uşor, doar prin decizia directorului general, Ionuţ Popescu, de a semna actul adiţional în numele Fondului, cu Depozitarul Central. Consiliul de Supraveghere al Fondului şi-a dat acordul anul trecut. Mai trebuie ca directoratul să încheie actul adiţional. Totul depinde de o singură semnătură. Asociaţia Brokerilor a venit cu o propunere pentru un mecanism care ajută tranzacţionarea titlurilor FP şi ajută şi statul român. Acţiunile nu se pot lista în acest moment pe BVB pentru că acest lucru ar atrage suspendarea conversiilor titlurilor de proprietate în acţiuni, iar preţul este sub valoarea nominală. Statul ar da mai multe acţiuni pentru orice despăgubire la Fondul Proprietatea pentru că noua conversie s-ar face la valoarea din piaţă”, a explicat preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul.