Dan Voiculescu, primul interviu după ieşirea din închisoare: Procurorii m-au cerut să fac denunţuri. Orice era binevenit

„Mi-au cerut (să fac denunţuri -n.r.), sigur că da. Inclusiv Popoviciu. Orice era binevenit. Mi-au spus asta când am intrat pe uşă şi m-am ridicat , am spus că plec, că nu accept şantajul şi nu accept astfel de propuneri. Mi-au spus că orice e binevenit. Adică e un fel de competiţie care toarnă mai mult pe cine. Prevede legea că, dacă colaborezi în sensul ăsta, sunt unii care şi inventează, şi tot scapă mai ieftin”, a declarat Dan Voiculescu, la România Tv.

 

Omul de afaceri a ispăşit trei ani de închisoare, după ce a primit o condamnare de 10 ani în dosarul „ICA”.

 

Dan Voiculescu a fost liberat condiţionat, în 18 iulie, şi a ieşit de la Spitalul Universitar, acolo unde fusese internat cu suspiciunea de ocluzie intestinală.

AdvertisementPrejudiciul estimat de instanţă în dosarul „ICA” a fost de 60 de milioane de euro. Fiscul a recuperat doar aproximativ 39 de milioane de lei, adică circa 15% din prejudiciul total de 266.171.892 de lei stabilit în dosarul ce vizează privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), conform informaţiilor furnizate de ANAF, la cererea MEDIAFAX.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed