“S-a intrat practic într-o spirală infernală. Sisteme financiare cu mult putregai au evitat colapsul prin intervenţia statelor, ceea ce a mărit considerabil datoriile publice. Guvernele sunt nevoite să ridice mai mulţi bani de pe piaţa financiară, adică să vândă obligaţiuni bancilor pe care le-au salvat. Acestea din urmă, alături de alte componente ale pieţelor financiare (inclusiv fonduri de risc şi fonduri de investiţii private) penalizează creşterea deficitelor şi a datoriilor publice prin marje superioare de achiziţie (reflectate în evoluţia CDS-urilor)”, spune Dăianu.
Astfel, spune economistul, business-ul băncilor nu are cum să nu fie unul profitabil, pentru că se finanţează foarte ieftin de la băncile centrale, într-un moment în care dobânzile cheie sunt la nivel minim, folosind drept colateral obligaţiunile de stat.
Măsura disponibilă statelor pentru a micşora deficitele şi a micşora serviciul datoriei este aceea a austerităţii, dar Dăianu avertizează că astfel de măsuri pot fi dăunătoare dacă nu sunt aplicate în sensul “asanării finanţelor publice”, ci se transformă într-o “dominanţă fiscală”.
“Vorbeam mai sus despre o spirală infernală în care statele au intrat. Fiindcă una este să practici austeritate din dorinţa de asanare a finanţelor publice şi altceva să fii copleşit de povara serviciului datoriei publice, de spectrul unei crize de lichiditate ce uşor poate deveni una de insolvenţă”, spune economistul.
În zona euro există ţări care se confruntă acum cu acest spectru, dar astfel de probleme au avut şi România sau Ungaria în toamna lui 2008, ţări cu datorii publice relativ mici.
“În Uniunea Monetară sunt câteva ţări care se confrunta deja cu acest spectru. Şi Ungaria, Letonia şi România au fost într-o situaţie foarte dificilă în toamna lui 2008, deşi, pentru cele două ţări din urma, datoria publică nu repezenta în sine o problemă. În literatura economică se vorbeşte despre “dominanţa fiscală” atunci când greutăţi mari ale bugetului public obligă la spargerea de canoane pentru finanţarea deficitelor”, adaugă acesta.
În ultimii doi ani, politicile fiscale şi-au pierdut consecvenţa, au fost orientate către ajustarea deficitelor fiscale, inclusiv prin acordarea de facilităţi speciale. Acest lucru, în opinia lui Dăianu, este o caracteristică a primilor ani de tranziţie în ţările post-comuniste, deşi UE şi SUA procedează în acest fel acum.
Acesta crede că dominanţa fiscală va dura, întrucat sistemele bancare nu sunt încă insănătoşite şi băncile centrale nu doresc să ridice dobânzile înainte de ieşirea economiilor din recesiune în mod durabil. În acelaşi timp, se poate vorbi de două niveluri în dominanţa fiscală:
“Primul este dictat de situaţia strictă a bugetului public şi relaţia politicii fiscale cu cea monetară. Al doilea nivel priveşte efectele demersurilor de reducere a deficitelor bugetare asupra cheltuielilor bugetare, asupra compoziţiei lor”, spune fostul ministru de Finanţe, care mai adaugă că dacă austeritatea va dura, iar relansarea economică va fi slabă, nevoia de consolidare fiscală de amploare “poate reclama amputări masive de cheltuieli publice, inclusiv cu investiţiile”.
Dăianu spune că singura şansă a României în acest context este aceea de a creşte rata de absorţie a fondurilor europene, de a diminua risipa şi “sifonarea” banului public, atenuându-se astfel intensitatea dominanţei fiscale.
