Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, consideră că ieşirea PSD de la guvernare este „un lucru foarte rău”, deşi „o lebădă neagră nu se poate spune că este”, în condiţiile în care „de luni de zile” exista „o dispută feroce”, PSD nefiind de acord cu o serie de măsuri adoptate de cabinetul Ilie Bolojan chiar dacă sunt „mulţi miniştri social-democraţi”. „Eu m-aş feri să fac nişte scenarii foarte negre. Nu scrie pe noi «Grecia». Se poate evita o situaţie foarte dificilă, pentru că datoria publică a României este încă rezonabilă”, afirmă Dăianu. El spune însă că ar trebui ca „ingeniozitatea politică, pornind de la Cotroceni, până la cei de bună credinţă din arcul politic reprezentat în Parlament”, să conducă la „o rezolvare cât mai rapidă a crizei politice”, în cel mult 6 săptămâni. Dăianu crede că din 2027 este „imposibil” să se ajungă din nou la îngheţarea veniturilor finanţate de buget, pentru că „există un prag de toleranţă din partea populaţiei”. „Va fi greu să striveşti iar populaţia, va trebui să colectăm mult mai bine taxe şi impozite. Aici este rezolvarea, prin schimbări în legislaţie, combaterea fermă a evaziunii şi pedepsirea drastică a evazioniştilor”, mai spune Dăianu.
„Există vorba aceea că o nenorocire nu vine niciodată singură. Asta ne mai trebuia! Deşi o lebădă neagră nu se poate spune că este, pentru că de luni de zile exista o dispută feroce, PSD nefiind de acord cu o serie de măsuri adoptate de cabinetul Ilie Bolojan, deşi sunt mulţi miniştri social-democraţi. Vedeţi că ieri acel generic «Momentul adevărului»…despre ce adevăr vorbim? Pentru că în 2024 România a avut un deficit bugetar de peste 9% din produsul intern brut. Eu am mai spus de câteva ori: în vremuri de război poţi accepta un asemenea deficit sau când există o depresiune economică şi atunci intervenţia statului este absolut necesară. În momentul de faţă, Guvernul Bolojan, oricât ar fi fost de controversate unele măsuri, a reuşit o corecţie importantă în 2025. Deficitul cash s-a dus la 7,65%. E important”, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, la Digi 24, întrebat cum este afectată România de ieşirea PSD de la guvernare.
Potrivit acestuia, măsurile adoptate de Guvernul Ilie Bolojan pentru 2026, împreună cu cele iniţiate în 2025, ar duce deficitul „în jur de 6,2%”.
„Din acest punct de vedere, eu zic că este o realizare importantă a acestui cabinet, a tuturor miniştrilor, deci a acestei coaliţii, pentru că România stătea cu sabia lui Damocles deasupra capului. Am ajunge însă numai la jumătate de drum cu deficit în jur de 6,2%. Ar trebui ca în 2027-2028 să continuăm această corecţie, fiindcă dacă am rămâne blocaţi la un deficit în jur de 6% încă această cifră ar fi printre cele mai înalte din Europa şi am mai avea necazuri. Pieţele financiare nu ne-ar tolera un asemenea nivel al deficitului şi am avea mari, mari dificultăţi în a ne finanţa şi a ne refinanţa”, a explicat Dăianu.
În opinia preşedintelui Consiliului Fiscal, în 2027 nu se poate ajunge „din nou” la îngheţarea veniturilor finanţate de buget.
„Este imposibil, adică trebuie să ţii cont şi de faptul că există un prag de toleranţă din partea populaţiei. Aceasta e situaţia. Este foarte, foarte complicată”, a punctat Dăianu.
În ceea ce priveşte ieşirea PSD de la guvernare, Dăianu consideră că, „din punctul de vedere al unei raţionalităţi de partid”, ai spune „poate că da”, dar spune că explicaţiile, „motivaţiile de genul că s-a curmat prosteritatea cetăţenilor români”, acest lucru este „cu totul şi cu totul de neacceptat”.
„România trăia, deci crescuseră venituri ale salariaţilor, ale bugetarilor, veniturile pensionarilor, prin împrumuturi. Deci România trăia prin împrumuturi foarte mari cu care îşi finanţa şi refinanţa deficitul şi datoria publică. Nu se putea continua aşa. Avertismentele multor economişti din România au fost ignorate şi s-a ajuns într-o situaţie fără ieşire. Este grav”, a punctat Dăianu.
Referitor la previziunile „sumbre” ale unor analişti în privinţa cursului leu-euro, Daniel Dăianu a spus că s-ar feri să facă „nişte scenarii foarte negre”.
„Am văzut cifre aruncate în aer, şase, şapte lei la euro. Deci nu scrie pe noi «Grecia». Se poate evita o situaţie foarte dificilă, pentru că datoria publică a României este încă, spunem noi, la Consiliul Fiscal, rezonabilă. Marea problemă, şi aici fac o paranteză în mod sistematic, în discuţiile pe care le avem cu investitori străini, cu bănci străine, cu agenţiile de rating, în timp, marea întrebare este legată de ce se va întâmpla după 2026, pentru că nu poţi să rămâi pe deficit la aproximativ 6% din PIB. Şi altă întrebare, ce alte măsuri vor fi întreprinse pentru a continua corecţia? Acestea sunt cele două întrebări”, a afirmat Dăianu.
El consideră că, „strict teoretic”, ar trebui ca această criză să nu dureze foarte mult.
„Eu n-am o soluţie magică acum. Ar trebui ca ingeniozitatea politică, pornind de la Cotroceni, până la cei de bună credinţă din arcul politic reprezentat în Parlament, să conducă la o rezolvare cât mai rapid şi orizontul de timp cu care se lucrează să nu depăşească, zic eu, 6 săptămâni. Adică n-ai cum să afunzi ţara într-o criză politică fără ieşire. Trebuie să se ajungă la o ieşire. Tensiuni vor fi pe pieţele financiare. Costul înprumuturilor României va creşte. Ţara plăteşte pentru această criză politică, care însă, vă repet, nu a venit de nicăieri. Era de anticipat. Istoria va judeca responsabilitatea celor care au provocat-o. Poate că nici nu trebuia să existe acest mariaj”, a apreciat Dăianu.
Preşedintele Consiliului fiscal spune însă că ceea ce contează în momentul de faţă este ca să se iasă din această criză politică.
„Pentru 2026, în afară de măsuri de reformă şi de o cadenţă în ceea ce trebuie făcut ca să absorbim cât mai mult din banii europeni prin PNRR, deşi mi-e greu să cred că-i vom putea absorbi pe toţi, dat fiind că mai este o sumă mare încă de absorbit, după care trebuie să vedem ce facem după 2026. Şi aici, cred eu, pentru că va fi greu iar să striveşti populaţia, va trebui să colectăm mult mai bine taxe şi impozite. Aici este rezolvarea. Prin schimbări în legislaţie, prin combaterea fermă a evaziunii şi prin optimizări fiscale, să pedepseşti foarte drastic pe infractori, pe cei care practică evaziunea fiscală. Altă soluţie nu avem, pentru că este greu de imaginat că se va putea recurge din nou la taxe şi impozite. Oamenii nu vor mai suporta. Şi atunci trebuie să separăm apele. Adică cei care sunt de bună credinţă, care cred că totuşi că ţara are nevoie de continuarea unor reforme şi continuarea corecţiei bugetare, să se înhame la acest război. Trebuie să câştigăm acest război împotriva celor care vor să se bucure de o stare de fapt care nu face bine României”, a conchis Daniel Dăianu.














