Data la care statul va încasa de la firme aproape 800 mil. lei

Acest impozit, cunoscut și ca „taxa pe stâlp”, are ca termene de plată data de 25 mai și 25 septembrie. Astfel, în această săptămână, Fiscul se așteaptă să încaseze 774 milioane de lei, după ce, a încasat, în luna mai, un venit de 710 milioane lei, conform informațiilor furnizate de secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Attila Gyorgy, ca răspuns la o interpelare a deputatului Ștefan-Bucur Stoica, referitoare la acest bir.

 

Acesta a explicat că impozitul pe construcții „a fost promovat ca impozit pe proprietate, urmărind obiectivul de lărgire a bazei de impozitare diin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014-2016 și modul de impozitare a clădirilor”.

 

Conform secretarului de stat în MFP, neadoptarea normelor, imediat după introducerea acestui impozit, a fost motivată de faptul că Ministerul se aștepta la unele modificări importante ale acestui impozit în procedura dezbaterii parlamentare, ca urmare a solicitării mediului de afaceri. Astfel, „s-a considerat ca normele să fie adoptate după aprobarea în Parlament a Ordonanței de urgență” care reglementa acest nou impozit.

 

Conform legii, companiile sunt obligate să achite impozit pentru următoarele tipuri de construcții: centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice şi nuclearo-electrice; staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni; piste şi platforme; sonde de ţiţei, gaze şi sare; rampe de încărcare – descărcare; coşuri de fum şi turnuri de răcire; iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură; infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate

accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulaţie, marcaje, etc), linii şi cabluri aeriene

de telecomunicaţii (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console); platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv; construcţii pentru transportul energiei electrice; lacuri artificiale de acumulare şi canale de irigaţii.

 

Pentru a calcula impozitul acestor construcţii, se aplică o cotă de 1,5% asupra valorii pe care acestea o au în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.

 

Din valoarea construcţiilor se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri.

 

Totodată, se mai scade valoarea construcţiilor si a lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcţiile, aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ teritoriale.

 

Se scade și valoarea construcţiilor din subgrupa 1.2.9. „Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole” din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

 

Cheltuiala cu impozitul pe construcții este deductibilă la stabilirea impozitului pe profit.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed