de Pavel Lucescu
Pentru unii dintre cei care au prins-o pe ”Mihaela, dragostea mea”, Geoană pare o glumă care se ia în serios. Ion Iliescu l-a lansat în politica mare sub brandul de ”prostănac”, Băsescu l-a umilit cu o înfrîngere de pomină la prezidențialele din 2009, dar omul pare făcut să tot renască. Când aproape nimeni nu-și mai amintea de el, reapare deodată în atenția publică, undeva prin 2019, ca Secretar General adjunct al NATO. Așa, ca din neant. Dar astea sunt doar aparențe, pentru că Mircea Geoană are toate datele unui privilegiat al sorții. Fiu de general de armată, șef al Comandamentului Apărării Civile pe vremea comunismului, școlit la Sf. Sava, unul dintre liceele elitei vremii, Geoană intră, imediat după căderea regimului Ceaușescu, în Ministerul de Externe de unde va ajunge apoi ditamai ambasador al României în SUA, numit apoi chiar ministru plin.
Ca personaj, Geoană îmi pare colegul ăla de clasă nici prost, nici geniu, nici tocilar de primele rânduri, nici golănaș de fundul clasei, un coleg comod, mai degrabă conformist, vorbăreț și băgăcios dar atent să nu sară calul și, mai ales, dornic să fie pe plac tuturor. Dacă ar fi fost coleg cu mine, undeva la un liceu dintr-un orășel din nordul țării, dintr-o familie obișnuită, azi ar fi fost, probabil, vreun directoraș de instituție descentralizată. Dar s-a născut și a crescut unde trebuie pentru ca teșătura socială să-l mențină mereu disponibil pentru o poziție înaltă. Asta nu înseamnă că nu are și merite personale. Dimpotrivă, iar printre cele care sar în ochi sunt ambiția și talentul cert de a-și creea el însuși relații, pe lângă cele pe care le-a moștenit prin naștere. Și e un tip fundamental prietenos, o calitate în general subapreciată.
Aflăm acum, dintr-un sondaj realizat de INSCOP la comanda news.ro în prima jumătate a lui septembrie, că Geaonă ar fi (din nou) favoritul românilor la alagerile prezidențiale din 2024. Clasamentul arată cam așa: Mircea Geoană (25,3%), Marcel Ciolacu (19,5%), George Simion (18,7%), Nicolae Ciucă (11,2%), Diana Șoșoacă (10,1%), Cătălin Drulă (5,6%), Dacian Cioloș (4,1%). Procentele sunt din cei 75% care și-au exprimat o preferință. Topul arată la fel, chiar dacă procentele sunt un pic diferite, din cei 47,7% care spun că merg sigur la vot. Mai mult, Geoană, zice sondajul, ar câștiga și orice variantă de tur doi.
Bun, știind cât de discretă i-a fost prezența publică în România în ultimii cel puțin vreo cinsprezece ani, nu poți să nu te întrebi de unde. De unde Geoană pe primul loc, favoritul românilor la cea mai înaltă funcție în stat? Pare greu de crezut. Dar hai să vedem un pic contextul, pentru că Geoană, cum sugeram mai sus, e genul de personaj făcut din context. Genul mereu pregătit pentru contextual potrivit. Iar contextul îi pică mănușă. Și ca să nu mă chinui să fu original, am să citez dintr-o analiză publicată azi de Mirel Axinte (https://caleb051.substack.com/p/de-ce-voteaza-romanii-pentru-status?fbclid=IwAR1S2vuA_MnyrbY3KjobLuvlcUmQtzTTF-aw2rFTnJ_mD27wbdTtZf31TD8)
”De un an și opt luni avem un război la graniță. Vedem distrugere, moarte, foc, ruine, oameni plecați pe drumuri cu pisica în brațe și bocceluța în spinare. Vedem orașe care nu arată diferit de ale noastre, imagini atât de familiare cu blocuri, parcări și magazine, toate transformate în ruguri și ruine peste noapte.
În același timp, de aproape doi ani trăim în teamă și nesiguranță provocate de o criză economică și a energiei așa cum nu am mai văzut de 15 ani și de o inflație așa cum nu am mai văzut de decenii.
În condițiile astea, credeți că oamenii vor scandal în țară, proteste, galerii, ultrași, bătăi de stradă, foc și jandarmi? Cei mai mulți nu, ba chiar se tem de un astfel de curs al lucrurilor și votează în consecință.
Nu înseamnă că românii nu sunt nemulțumiți și chiar revoltați. Majoritatea însă au prea multe de pierdut ca să se arunce în necunoscut și să riște o criză politică și socială cu efecte imprevizibile asupra vieții cotidiene. Nu vor să ardă și nici măcar să se mute sau plece hypermarketul din colț, chiar dacă în spatele lui e o multinațională.”
Păi ce context mai bun vrei pentru Mircea Geoană, care are toate datele status-quo-ului, a stabilității și previzibiltății (e adjunct la NATO, să nu uităm), dar e și cumva din afara puterii, că nu face parte nici din guvern, nici din vreun partid aflat la putere, ba, mai mult, pare și cu un picior în afara clasei politice, adică fix ce-i trebuie pentru a fi digerabil pentru o majoritate care s-a cam săturat de ”ăștia”, dar nu-i prea înghit nici pe ”ăilalți”.
Dacă până la perzidențialele de anul viitor, contextul ăsta nu suferă modificări substanțiale și nu apare vreun făt-frumos pe cal alb, Mircea Geoană ar putea fi viitorul nostru șef de stat. Iar după unul ca Iohannis, ar putea părea chiar mană cerească.