De ce o vor liberalii afară pe Renate Weber? Trebuie schimbată cât mai repede din funcție

Avocatul Poporului ar trebui schimbat „cât mai repede posibil”, având în vedere „atitudinea” Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie.

Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează „pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament”.

Renate Weber a replicat, la Antena 3, că nu i s-a adus la cunoștință, pe cale oficiale, acuzațiile despre care președintele Camerei Deputaților a vorbit. Trebuie amintit că tot marți seara, Marcel Ciolacu a anunțat că va contesta la CCR o eventuală remaniere a Avocatului Poporului.

”Eu nu am nicio copie a unei solicitări de revocare, pe mine nu m-a înștiințat nimeni. Sper să fiu invitată la acele întâlniri din Parlament. Revocarea se face numai pentru încălcări ale Constituției și legilor. Nu e vorba despre o analiză a activității. Noi am trimis raportul nostru în Parlament.

Decizia o poate lua doar Parlamentul, Avocatul Poporului nu are calitate procesuală, nu putem sesiza CCR, ci doar 25 de senatori sau 50 de deputați sau președinții celor două Camere. De când a fost decizia CEDO referitoare la doamna Kovesi mă întreb și eu dacă nu există o cale de atac la revocarea mea. O să văd cum se vor desfășura lucrurile, dar iau și eu în calcul mai multe aspecte. Nu poți să spui Avocatului Poporului, care își îndeplinește mandatul constituțional, că a încălcat Constituția în felul acesta.”, a spus Renate Weber.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed