Sistemul Aegis Ashore va fi oferit Alianței Nord-Atlantice și ‘va asigura o creștere semnificativă a capabilității de apărare antirachetă a NATO’, se mai notează în textul citat.
În declarația finală a summit-ului NATO de la Newport se face referire și la desfășurarea în avans la baza navală spaniolă Rota a unor nave echipate cu sisteme Aegis, existând posibilitatea ca nave suplimentare de acest fel să fie puse la dispoziția NATO.
Alianța anunță și sporirea contribuțiilor naționale voluntare pentru dezvoltarea scutului antirachetă în Europa, al cărui obiectiv este să ofere tuturor statelor membre NATO o protecție completă împotriva rachetelor balistice.
În declarația finală statele membre sunt încurajate să aloce în continuare mai multe fonduri acestei inițiative defensive, inclusiv prin acțiuni de cooperare multinațională și să exploateze sinergiile potențiale în materie de planificare, dezvoltare, achiziție și desfășurare a elementelor scutului antirachetă.










