Defibrilatoare semi-automate, în Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti / 70 de angajaţi au fost instruiţi de personalul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă / 85 de aparate, în regiunea Bucureşti-Ilfov

”Începând de astăzi, 21 decembrie a.c., Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti devine un loc şi mai sigur. Fiind una dintre locaţiile extrem de tranzitate din Bucureşti, aeroportul beneficiază cu succes de 5 defibrilatoare semi-automate, destinate persoanelor fără pregătire medicală şi care pot salva viaţa unei victime care a suferit un stop cardiorespirator până la sosirea echipajelor medicale de urgenţă”, au transmis, joi seară, reprezentanţii DSU,

Potrivit acestora, defibrilatoarele sunt plasate strategic în spaţiile principale ale aeroportului.

”Aproximativ 70 de angajaţi ai Aeroportului Bucureşti au fost instruiţi de către personalul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Fundaţiei pentru S.M.U.R.D., în acordarea primului ajutor în caz de stop cardiorespirator şi utilizarea aparatelor”, a mai precizat DSU.

Instituţia precizează că vor continua cursurile şi în perioada următoare.

”Până în acest moment, în regiunea Bucureşti-Ilfov au fost montate 85 de defibrilatoare, urmând ca proiectul să se extindă treptat şi în oraşe precum: Iaşi, Sibiu, Timişoara, Oradea, Constanţa, Cluj-Napoca şi Craiova. Iniţiativa face parte din proiectul naţional «Punct de prim ajutor. Fii salvator!», iniţiat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă în parteneriat cu Lidl Romania, Fundaţia pentru SMURD şi implementat cu sprijinul STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Vodafone Romania şi Linde Gaz România”, a mai precizat DSU.

Proiectul are scopul de a le facilita cetăţenilor posibilitatea de a acorda primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator, prin dotarea magazinelor Lidl şi a unor spaţii publice intens tranzitate cu echipamente avansate de asistenţă medicală de urgenţă.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed