Derivatele tranzacţionate la Sibex au încheiat pe plus, după o şedinţă volatilă

0

Astfel, în şedinţa de vineri au fost încheiate 21.589 de contracte la termen, în valoare totală de 21,5 milioane lei, după ce în ziua precedentă lichiditatea pieţei se cifrase la 10,6 milioane lei.

În prima jumătate a zilei, acţiunile SIF s-au scumpit puternic pe piaţa la vedere, în medie cu peste 10%, indicele sectorial (BET-FI) depăşind nivelul de 20.000 de puncte, la cea mai mare valoare a acestui an. Ulterior, BET-FI şi-a domolit creşterea şi a încheiat ziua cu un avans de numai 2,18%, pe o piaţă în scădere.

Scumpirea SIF-urilor a venit după aparţia unei informaţii cu privire la pragul de deţinere de 1%, care a atras speculatorii în piaţă. Astfel, Comisia Legislativă a avizat proiectul de lege care prevede eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri, urmând ca acesta să fie dezbătut ulterior în Parlament.

La Bursa din Sibiu, derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au acumulat 20.964 de contracte, în timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au atras 410 de contracte.

Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia cu scadenţa în septembrie s-au scumpit cu 0,022 lei, la 0,972 lei, în timp ce pentru decembrie DESIF5 s-au apreciat cu 0,0151 lei, până la 0,9801 lei.

Pentru martie 2010, derivatele DESIF5 au fost cotate la 0,1045 lei, cu 0,04 lei mai mult decât în şedinţa precedentă, iar pentru iunie 2010 sunt cotate la 1,065 lei/acţiune, în urcare cu 0,04 lei.

Totodată, derivatele pe acţiuni SIF Moldova cu scadenţa în septembrie s-au apreciat cu 0,0243 lei, la 0,8502 lei, în timp ce pentru decembrie, DESIF2 s-au scumpit cu 0,0421 lei, la 0,8521 lei/acţiune. Pentru scadenţa martie 2010, derivatele DESIF2 au avansat cu 0,0222 lei, la 0,875 lei.

Pe segmentul valutar, perechea EUR/RON a generat doar 37 de contracte. Moneda unică a fost cotată pentru scadenţa septembrie la 4,2710 lei, în creştere cu 0,008 lei faţă de şedinţa precedentă, în timp ce pentru decembrie, euro a fost cotat la 4,3702 lei, cu 0,0048 lei mai puţin. Pentru scadenţa martie 2010, moneda europeană a fost estimată la 4,5073 lei, în urcare cu 0,0122 lei.