UPDATE: Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, anchetaţi de DNA, suspendaţi

0

UPDATE: Preşedintele CSM, Alina Nicoleta Ghica, a solicitat, într-o scurtă declaraţie de presă, „rezerva” în comentarea materialului probator, „pentru a nu afecta ancheta şi pentru a respecta drepturile procesuale ale persoanelor implicate”. Pocurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui George Bălan, membru al CSM, şi a consilierului acestuia, Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general în perioada mandatului lui Ilie Botoş, au spus sursele citate.

 

DNA a obţinut aviz de la CSM pentru percheziţia de miercuri.

 

Potrivit acuzaţiilor DNA, cei doi s-ar fi folosit de note informative ale DGIPI în scopul obţinerii sprijinului politic, pentru a fi numiţi procuror-şef al DNA şi procuror general al României, dar negociau şi alte funcţii de conducere din Ministerul Public.