Descoperire istorică: Cea mai veche aşezare din Europa, în Bulgaria (VIDEO)

Ruinele cetăţii antice au fost scoase la iveală lângă Provadia, în nord-estul Bulgariei. Cu mai bine de șase milenii și jumătate în urmă, cetatea se ridica lângă un izvor de apă sărată. Arheologii au ajuns la concluzia că localnicii trăiau de pe urma apei pe care o fierbeau pentru a obține sare. Se presupune că sarea era folosită atât pentru conservarea cărnii, cât și pentru comerț.

 

„Acum putem spune că locaţia de la Provadia este cel mai vechi orăşel din Europa, care a existat între anii 4.700 şi 4.200 î.e.n., în cea de-a doua jumătate al celui de-al cincilea mileniu înainte de Hristos”, a spus Vasil Nikolov, şeful echipei de arheologi.

 

Zidurile înalte de apărare ale cetății arată că așezarea era suficient de prosperă pentru a necesita pază în faţa jefuitorilor. Astfel de ziduri uriașe din piatră sunt nemaivăzute până acum în siturile preistorice din sud-estul Europei. Echipa de arheologi condusă de profesorul Vasil Nikolov de la Institutul Național de Arheologie din Bulgaria a început săpăturile la acest sit în 2005. Pe lângă zidurile de apărare, au fost scoase la lumină mai multe case cu două etaje și o necropolă:

 

„Sunt două morminte ale unor oameni care au avut, probabil, un statut social înalt, fiindcă am descoperit în acest loc ace de păr spiralate, făcute din cupru. Le-am găsit unde ar fi trebuit să fie părul persoanelor înhumate. Credem că femeile îşi purtau părul în formă de coc”, a spus Margarita Liunceva, coordonator al echipei de arheologi.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed