Dezastrul de pe autostrada Orăştie-Sibiu, știut de CNADNR încă din 2011

0

Jurnalistul publică un raport care atestă gravitatea situaţiei în legătură cu lucrările la acest tronson de autostradă.

Lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu a fost puternic afectat de alunecări de teren, în special la viaductul Aciliu, iar acest lucru i-a pus în pericol pe şoferi. Reprezentanţii CNADNR susţin însă că lucrurile nu sunt atât de grave şi dau vina pe antreprenor şi pe fenomenele meteorologice.

Şeful Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga, a fost informat în repetate rânduri despre problemele la Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu. Într-un document intitulat chiar Raport de neconformitate, managerului general al CNADNR îi sunt semnalate numeroase nereguli în acest caz şi i se cere „să se ia măsuri pentru a fi soluţionate problemele.”

Narcis Neaga a primit încă din 2011 inclusiv poze de la inspectorii care constatau neregulile de pe autostrada Orăştie- Sibiu, arată jurnalistul Robert Turcescu.

La opt luni de la inaugurare, Autostrada Orăştie – Sibiu este în pericol din cauza alunecărilor de teren. Pe cei 22 de kilometri ai tronsonului dintre Cunţa şi Sălişte sunt două zone cu probleme: la dealul de la Apoldu şi la viaductul Aciliu, lung de un kilometru şi înalt cât un bloc cu 20 de etaje. (Detalii AICI)