Dezbaterea PNRR în Parlament – Simonis (PSD): Ce blestem pe ţara asta într-un astfel de moment să avem la conducerea ţării nişte trădători, nişte maeştri ai învârtelilor subterane şi ai compromisurilor sulfuroase

„Eu, fiind mai naiv de felul meu, aproape că l-am crezut pe domnul ministru, faptul că ar fi vrut să vină să prezinte planul, dar nu l-a invitat nimeni, încercâd să dea vina pe domnul Orban, însă mi-am amintit declaraţiile domnului prim-ministru potrivit cărora PNRR nu are nevoie de prezentare în Parlament”, a declarat Alfred Simonis.

 

El a catalogat discursul premierului Florin Cîţu despre PNRR drept „o declaraţie politică” şi nu o prezentare.

 

„Dacă mai aveţi influenţă asupra lui poate îl invitaţi totuşi să facă prezentarea, dacă vă mai ascultă”, a afirmat Simonis, adresându-se preşedintelui PNL, Ludovic Orban.

 

El le-a transmis celor de la PNL: „Acest program nu este programul dumneavoastră, ci este al României”.

 

Simonis l-a criticat şi pe preşedintele Klaus Iohannis pe motiv că acesta nu a prezentat punctul său de vedere cu privire la acest plan. 

 

În ceea ce îl priveşte pe premierul Florin  Cîţu, liderul deputaţilor PSD a afirmat că acesta este „depăşit complet şi că nu îşi conştientiează postura”.

 

Simonis i-a ironizat şi pe Ludovic Orban, pe Dan Barna, dar şi pe ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, pe care l-a catalogat drept un „personaj dubios”.

 

Simonis mai consideră că PNRR „nu are nimic în comun” cu interesele românilor. 

 

„Ce blestem pe ţara asta într-un astfel de moment să avem la conducerea ţării nişte trădători, nişte maeştri ai învârtelilor subterane şi ai compromisurilor sulfuroase! Ce blestem pe ţara asta ca dvs să conduceţi ţara într-un moment în care era nevoie de cu totul altceva, mai ales după ce aţi pierdut alegerile”, a susţinut Simonis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed