Dezvăluirea existenţei cartelului nu afecteză dreptul agenţilor implicaţi de a ataca decizia tribunalului

“Fiecare agent economic a fost găsit vinovat pentru tot cartelul, dacă nu s-a distanţat în mod explicit de înţelegere. Sancţionarea înţelegerii nu a fost afectată de participarea agenţilor economici doar la anumite acţiuni din cadrul cartelului”, a declarat Irina Petho, inspector de concurenţă, Direcţia Juridic-Contencios, Consiliul Concurenţei, în cadrul workshopului Lex Atelier organizat de casa de avocatură NNDKP.

Cu alte cuvinte, răspunderea juridică revine fiecărui agent implicat în acest tip de întelegere, participarea sa infuenţând substanţial coerenţa şi continuitatea cartelului. “Agenţii economici nu decad din dreptul de a ataca decizia dacă dezvaluie existenţa cartelului”, a mai spus Irina Petho.

De la 1 ianuarie 2007, la nivel local se aplică legea naţională, precum şi legea din Tratatul Comisiei Europene.

“Comisia Europeana poate primi cereri de clemenţă referitoare la teritoriul României, pe care autorităţile de clemenţă le vor gestiona”, a declarat Daniela Papacu, inspector de concurenţă, Direcţia Bunuri de Consum, Consiliul Concurenţei.

Condiţiile în care concurenţii pot încheia acorduri legitime se referă la prevalenţa efectelor pozitive asupa celor negative, generate de acordul dintre părţi, de asemenea-beneficii comparabile pentru consumatori, beneficii economice, precum şi improbabilitatea eliminarii concurenţei, în urma acordului.

“Trebuie gândite cumulativ. Absenţa unei condiţii duce la interzicerea cartelului”, a declarat Georgeta Harapcea, coordonatorul practicii Dreptului Concurenţei în cadrul NNDKP.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole