Președinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, și-a depus, astăzi, candidatura la Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Aceasta a mers la BEC cu mănuși de box și a precizat că a venit să se „lupte cu sistemul”.
Diana Șoșoacă a mers la BEC cu mânuși de box să-și depună candidatura. „CCR şi BEC nu mai au dreptul să îmi anuleze candidatura”
„Din punct de vedere legal, după ce am analizat toată situaţia cu juriştii noştri, ei nu mai au voie să mă interzică, pentru că nu poţi să interzici de două ori acelaşi candidat pentru aceleaşi motive, nu poţi să fii judecat de două ori pentru aceeaşi faptă. Atenţie! Deci, CCR şi BEC nu mai au dreptul să îmi anuleze candidatura pe motivul Hotărârii numărul 2 din 5 octombrie 2024. Este un principiu de drept care funcţionează la nivel internaţional, nu poţi fi judecat şi condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă”, a spus Diana Șoșoacă, potrivit G4Media.











