Diana Șoșoacă a ajuns luni la sediul Parchetului General pentru a fi audiată într-un dosar în care este acuzată de propagandă legionară, transmite Agerpres. Ea a fost întâmpinată în fața instituției de câteva zeci de susținători, care afișau pancarte cu mesajul „Solidari cu Diana Șoșoacă”. De asemenea, aceștia suflau în vuvuzele și fluturau steagul României, alături de cel al Partidului S.O.S. România.
Diana Șoșoacă a mai fost citată la Parchet pe 23 septembrie, însă nu s-a prezentat la audieri
Tot atunci, procurorul general Alex Florența a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare în cazul Dianei Șoșoacă, suspectată de săvârșirea a 11 infracțiuni: 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal; 4 infracțiuni de promovarea în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepții sau doctrine antisemite; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia; ultraj.
Ca reacție, Diana Șoșoacă a declarat că solicitarea Parchetului General adresată Parlamentului European reprezintă „o tentativă de execuție politică”.
„Asistăm astăzi la încă o tentativă de execuție politică pusă la cale de sistemul corupt care tremură în fața adevărului. Parchetul General cere ridicarea imunității mele de europarlamentar. De ce? De frică. Pentru că am spus lucrurilor pe nume, pentru că am apărat poporul român și am denunțat dictatura globalistă. Știu, adevărul deranjează. Nu sunt vinovată de niciuna dintre acuzațiile mincinoase aruncate în spațiul public. Nu am făcut decât să spun adevărul pe care alții vor să-l ascundă. Atunci când lupți pentru suveranitate, libertate și dreptate, ești vânat, stigmatizat și amenințat”, a afirmat eurodeputata.






