DIICOT: Grup infracţional învinuit de evaziune fiscală de 22,5 milioane de euro

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES, procurorii DIICOT au efectuat 16 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Buzău, Constanţa, Gorj şi Botoşani, la locuinţele membrilor grupării şi la sediile societăţilor comerciale controlate de către aceştia. Prin activitatea infracţională a grupului, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 22, 5 milioane de euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

 

„În fapt, se reţine că liderul grupării, învinuitul Said Baaklini, 50 de ani, cetăţean libanez, în mod direct sau prin persoane interpuse, a utilizat mai multe societăţi comerciale din România, Bulgaria, Liban şi Panama, prin intermediul cărora a creat circuite financiare fictive, procedând la efectuarea de operaţiuni comerciale nereale – livrări intracomunitare, achiziţii şi revânzare imobile sau alte bunuri, in principal motoare electrice, fără plata obligaţiilor către bugetul de stat”, se precizează în comunicat.

 

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi audiate 11 persoane, procurorii urmând a dispune măsurile legale faţă de învinuiţi, după finalizarea audierilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed