Dinu Patriciu a intentat acţiune de divorţ la Judecătoria Sectorului 1

Acţiunea în care Dinu Patriciu cere divorţul de soţia sa, Dana Rodica, a fost înregistrată în 14 februarie la Judecătoria Sectorului 1.

Instanţa a stabilit primul termen de judecată a dosarului de divorţ în 27 martie.

Într-un alt dosar, aflat tot la Judecătoria Sectorului 1, soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, dosarul fiind înregistrat în 6 decembrie 2012.

 

La primul termen al dosarului, din 6 februarie, Dana Patriciu a cerut Judecătoriei Sectorului 1 ajutorul public judiciar al statului, respectiv scutirea de la plata taxei de trei la sută din suma de 2,3 miliarde de euro cât ar reprezenta, potrivit acesteia, averea totală a soţului ei.

Cererea Danei Patriciu de ajutor public judiciar al statului va fi judecată în şedinţă secretă la 20 martie, când instituţiile sesizate de instanţă ar urma să trimită informaţii privind veniturile impozabile ale soţilor Patriciu, conturile deschise pe numele acestora, bunurile mobile şi imobile impozabile, precum şi societăţile comerciale în care au calitatea de asociat sau administrator.

În acţiunea de la Judecătoria Sectorului 1, soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, acuzându-l că, pe fondul unor relaţii extraconjugale şi al unei stări de sănătate precare, a înstrăinat bunuri comune şi a garantat obligaţii asumate scriptic în favoarea celei cu care are o relaţie extraconjugală.

Dana Patriciu a argumentat că este căsătorită cu Dinu Patriciu din 1994, iar în timpul celor 18 ani de căsnicie au dobândit împreună bunuri imobile şi mobile, inclusiv tablouri, bijuterii, acţiuni/părţi sociale la diverse societăţi din România, Elveţia, Anglia, Luxemburg, Olanda, Germania, Franţa, Georgia, Cipru. Ea a indicat o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea acestor bunuri.

 

Ea susţine că Dinu Patriciu a dispus de bunuri comune reprezentând piese de moblier şi de decor şi că mai multe obiecte de uz personal şi cadouri au dispărut din reşedinţa situată la Siliştea Snagovului. Ea afirmă că, prin acţiunile soţului său, patrimoniul comun a fost mult diminuat, iar stabilitatea economică a familiei este pusă în pericol în mod real.

 

Dana Patriciu îşi motivează gestul precizând că, în pofida încercărilor repetate de a-şi determina soţul să înceteze cu acest comportament, nu au reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă, ceea ce face necesară intervenţia instanţei de judecată.

Prin urmare, ea cere separaţia judiciară a bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei, modificarea regimului matrimonial din regimul comunităţii legale în regimul separaţiei de bunuri, precum şi lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei.

 

Agenţia de presă Mediafax relata, la începutul lunii octombrie 2012, că omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală, cu o valoare de achiziţie de peste 2 milioane de euro, către firme pe care le controlează, înregistrate în Elveţia sau Cipru, precum şi către persoana cu care se presupune ca are o relaţie extraconjugală.

 

Anul trecut, Dinu Patriciu a avut dificultăţi financiare atât cu Adevărul Holding SRL, cât şi cu firma MIC.RO RETAIL SRL care a intrat în faliment, pe lista creditorilor existând peste 1.200 de societăţi şi persoane fizice şi aproximativ 5.000 de salariaţi neplătiţi. Printre societăţile păgubite se numără Mercadia Holland BV, acţionarul majoritar al MIC.RO. Pentru garantarea unor împrumuturi luate de Mercadia Holland BV de la BCR, Dinu Patriciu a gajat cu disponibilităţile bancare ale MIC.RO şi cu alte bunuri ale acestei societăţi.

Surse din mediul de afaceri susţin că datoriile lui Dinu Patriciu se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed