Directorul STB, conferință de presă în toiul dimineții: „Această grevă este ilegală”

Adrian Criț, directorul STB, a declarat, joi dimineață, într-o conferință de presă, că greva angajaților societății este ilegală și că va fi depusă o plângere penală împotriva liderilor de sindicat.

„Această grevă este ilegală. De pe surse deschise, există documente care vor sta la baza unei plângeri penale ce va fi îndreptată împotriva unor lideri care au stat la bază. Angajații sunt manipulați”, a afirmat directorul STB.

Adrian Criț a spus că la ora 9 greva va fi contestată în instanță, care trebuie să se pronunțe în 48 de ore.

El a mai spus că obligația legală era ca cel puțin 30% din parcul auto trebuia să fie pe traseu, chiar în condițiile declanșării grevei.

Acesta a precizat că, joi dimineață, la ora 8, oră de vârf, trebuiau să circule 1450 de tramvaie, autobuze, troleibuze. „Acum circulă doar concurența noastră, care știe să eficientizeze”, a adăugat Criț.

Directorul STB a adus mai multe acuzații liderilor de sindicat.

„Incompatibilitățile în care se află liderul de sindicat în această perioadă, cu mari afaceri în care acesta este implicat în calitate de consilier general, respectiv lider de sindicat, inclusiv prin STB prin trei furnizori de casă, acest lucru trebuie să înceteze”, a spus Adrian Criț.

Acesta a acuzat și furtul de combustibil și comenzi de materiale care nu sunt folosite, deși au fost plătite.

„Domnul Petrariu (Vasile Petrariu, liderul de sindicat, n.red.) va urma calea domnului Rădoi. Acest lideri sindical e și politician, e și acționar, e și membru în consiliul general. Incompatibilitățile respective vor fi scoase în evidență. Cineva finanțează acest lucru. Cineva trebuie să se sesizeze”, a susținut directorul STB.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed