DISPERARE! Rușii vor să spargă rezistența cu minciuni de tipul ”conducerea Ucrainei a fost de acord să se predea”

0

Rusia se pregătește să lanseze o „operațiune de propagandă și psihologică la scară largă” împotriva Ucrainei, a declarat marți ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, citat de CNN.

„Scopul este să spargă rezistența ucrainenilor și a armatei ucrainene cu minciuni”, a spus Reznikov într-un comunicat.

Potrivit ministrului apărării, Rusia a plănuit să creeze „probleme de comunicare” și să fabrice rapoarte conform cărora conducerea militară și politică a Ucrainei „a fost de acord să se predea” Forțelor Ruse.

„Ca o „confirmare” a acestui fapt, vor fi răspândite documente false – presupus semnate – precum și videoclipuri false editate”, a spus Reznikov.

„Asta e o minciuna. Acest lucru nu se va întâmpla. Nu va fi nicio predare! Doar victorie”, a adăugat el.