Documentul care ZĂPĂCEȘTE sute de români în fiecare an

0

Anul trecut, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a emis 1.665 de avize pentru construcţii care pot constitui obstacole în navigaţia aeriană, aproape cu 50% peste numărul din 2016.

 

Acest document este cerut de primăriile de pe raza celor 17 aeroporturi din România în vederea obţinerii autorizaţiilor de construire.

 

Deşi baza de date cu avize a Autorităţii Aeronautice nu permite defalcarea pe oraşe, o împărţire egală pe fiecare aeroport indică, spre exemplu, că cel puţin 20% dintre autorizaţiile de construire emise anul trecut de Primăria Sectorului 1 conţin şi acest aviz.

 

Cu alte cuvinte, documentul nu are impact doar asupra construcţiilor din imediata vecinătate a aeroporturilor şi nu se limitează la clădirile înalte, cum s-ar putea crede la prima vedere.

 

Chiar şi construcţia sau modificarea unei simple locuinţe, dispusă doar pe parter şi aflată la o distanţă, în linie dreaptă, de 5 km faţă de un aeroport, ar putea necesita şi acest aviz.

 

Pentru a-şi da acordul, AACR trebuie să ştie, printre altele, ce materiale de construcţie se folosesc la acoperişuri, faţade, pereţi exteriori sau garduri, ce sistem de încălzire şi de iluminat exterior se va utiliza şi care sunt drumurile de acces către proprietate, scrie capital.ro.