Doi ani de la Colectiv: Guvernul geme de ŞTABI concediaţi după tragedie!

0

În urmă cu doi ani, oamenii ieşiţi în stradă după tragedia de la clubul Colectiv, în care au murit 65 de persoane şi peste o sută au fost rănite, au cerut eradicarea corupţiei, înlăturarea guvernanţilor aflaţi la putere şi reformarea clasei politice. Fostul premier Victor Ponta şi echipa sa din Guvern au demisionat, la presiunea  zecilor de mii de oameni care protestau în toată ţara.  Dar, între timp, mulţi membri ai acelei guvernări nu doar că nu au fost traşi pe linie moartă, ci au revenit pe funcţii înalte, ba chiar au fost avansaţi. Au ajuns premieri, vicepremieri sau miniştri. Şi nu sunt puţini: o treime din actualul guvern este compus din persoane care au fost silite să-şi părăsească funcţiile în urma tragediei de la Colectiv.

 

Prima persoană demisă de Victor Ponta a fost Marius Dunca, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la două zile după incendiul de la Colectiv. I se reproşa că oamenii din subordine au fost în control la Colectiv cu o zi înainte de incendiu, dar că nu au făcut verificări aşa cum era scris în fişa postului. Doi ani mai târziu, Marius Dunca deţine portofoliul de ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Tudose. Acesta a făcut parte şi din echipa fostului premier Sorin Grindeanu.

 

Mihai Tudose, ministru al Economiei în Guvernul Ponta, a ajuns premier în luna iunie, după ce majoritatea PSD-ALDE a demis, prin moţiune de cenzură, Guvernul Grindeanu, la doar şase luni de la instalare. Anterior, Tudose revenise în  funcţia de ministru al Economiei în luna februarie 2017, la 14 luni de când o părăsise în urma tragediei de la Colectiv.

 

mai multe, pe adevarul.ro