Doi astronauţi de pe ISS au dansat pe ritmurile piesei „Vogue”, înainte de a ieşi pe orbită – VIDEO

0

Astronauta americană Sunita Williams şi inginerul japonez Akihiko Hoshide au ieşit pe orbită pentru a încerca să repare o conductă fisurată.

 

Experţii de la NASA cred că acea scurgere ar fi fost cauzată de un deşeu spaţial minuscul, cu un diametru comparabil cu cel al firului de păr uman, care ar fi provocat o fisură într-unul dintre radiatoarele staţiei.

 

Cei doi astronauţi au reuşit să reconfigureze conductele de amoniac şi au instalat un radiator suplimentar, însă cercetătorii americani avertizează că vor avea nevoie de câteva săptămâni înainte de a şti dacă acea problemă a fost rezolvată.

 

Un nou echipaj – ruşii Oleg Noviţki şi Evgheni Tarelkin şi americanul Kevin Ford – s-a alăturat, pe 25 octombrie, americancei Sunita Williams, rusului Iuri Malentchenko şi japonezului Akihiko Hoshide la bordul ISS, pentru o misiune de patru luni.   Pe 10 februarie 2009 s-a produs o coliziune între satelitul american Iridium-33 şi satelitul militar rusesc Kosmos-2251, deasupra Siberiei, la o altitudine de 800 de kilometri.

 

Câteva mii de deşeuri spaţiale, generate mai ales de exploziile unor sateliţi şi ale unor rachete care au eşuat să se plaseze pe orbită, plutesc în jurul Terrei.

 

După retragerea din circulaţie a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz – care au trei locuri – pentru a-şi trimite astonauţii la bordul ISS şi plăteşte Rusiei suma de 63 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.

 

În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi care se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.

 

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

 

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.