Doi reprezentanţi ai clinicii Med New Life, arestaţi pentru trafic de ovule

0

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

 

În acest caz, anchetatorii au audiat zeci de persoane, între care medici şi asistente, la finalul audierii acestora procurorii dispunând reţinerea a doi reprezentanţi ai clinicii, pentru 24 de ore, informează surse judiciare.

 

Reprezentanţii clinicii private din Capitală racolau tinere, de regulă studente din provincie, cu situaţii materiale precare, cărora le dădeau între 600 şi 800 de lei pentru ovulele prelevat, pe care le vindeau apoi cu 3.000 – 4.000 de euro cuplurilor care apelau la servicii de fertilizare in vitro.

 

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, marţi, şase percheziţii în Capitală, într-un caz în care 11 reprezentanţi ai unei clinici private din Capitală şi cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate sunt suspectaţi de trafic de celule de origine umană, pentru fertilizare in vitro.

 

Surse judiciare au declarat că este suspectată în acest caz clinica Med New Life.

 

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că membrii grupării s-au implicat în organizarea acestor activităţi, în cadrul unei clinici din Bucureşti, racolând tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, de regulă studente din provincie, cu situaţii materiale precare, pe care le-au determinat să doneze ovocite umane contra unor sume cuprinse între 600 şi 800 de euro, celule ce ulterior au fost vândute pentru sume între 3.000 şi 4.000 de euro, unor cupluri care apelau la serviciile de fertilizare in vitro oferite de această clinică”, arată Poliţia Română într-un comunicat de presă.

 

Gruparea infracţională acţiona pe relaţia România-Israel, membrii acesteia fiind medici, asistenţi medicali, embriologi şi manageri de unităţi medicale, cetăţeni români şi israelieni.

 

„Majoritatea cuplurilor beneficiare sunt din Israel, deplasându-se periodic în România, în mod special pentru efectuarea inseminărilor artificiale menţionate”, a precizat Poliţia Română.

 

Pe parcursul investigaţiilor au rezultat şi date conform cărora personalul clinicii a derulat şi activităţi de recoltare şi vânzare a celulelor ovocite în condiţii interzise de etica medicală, sursele de recoltare fiind frecvent aceleaşi pentru mai multe cupluri solicitante.

 

Anchetatorii fac cercetări în acest caz pentru trafic de celule de origine umană şi constituire a unui grup infracţional organizat.

 

În urma percheziţiilor domiciliare au fost duse la audieri 30 de persoane.