Doi români, arestaţi în SUA pentru furtul a peste 1 milion de dolari de la ATM-uri

0

Constantin Ginga, 52 de ani, şi Marius Gheorghe Cotigă, 34 de ani, au fost acuzaţi de furt, conspiraţie la furt şi fraudă cu cărţi de credit, a declarat Arthur O’Keefe de la poliţia din Englewood.

 

Acesta a afirmat că cei doi români au vizat sucursale ale Citibank şi TD Bank, posibil şi altele, pe o perioadă de şase săptămâni. Ei au instalat dispozitive speciale la ATM-uri pentru a citi datele de pe cărţile de credit sau de debit ale utilizatorilor şi o cameră de mici dimensiuni deasupra tastaturii bancomatelor pentru a afla PIN-urile.

 

Suspecţii, ale căror adrese locale nu se cunosc, au luat carduri cadou goale de la farmaciile din zonă şi au descărcat datele despre conturile bancare pe aceste carduri, furând astfel sute sau mii de dolari odată.

 

Cei doi au fost arestaţi duminică dimineaţa după ce angajaţi ai Citibank, care analizau plângeri de la persoane ale căror conturi au fost golite, au văzut un bărbat care se comporta suspect la un bancomat al băncii şi au sunat poliţia, care a sosit rapid, a spus O’Keefe.

 

Constantin Ginga a fost arestat la bancă, în timp ce Gheorghe Cotigă fost găsit în apropiere într-o dubă închiriată în care s-au descoperit peste 80 de carduri false, 10.000 de dolari cash şi o serie de obiecte folosite pentru deghizări, între care peruci şi mustăţi, a precizat ofiţerul de poliţie