”Domnul profesor Cutremur o să ne arate unde NU s-au respectat regulile!”

”Dezastrul de la Timișoara, unde un tânăr a murit strivit de panoul care anunță intrarea în oraș, este și o urmare a unui sistem învechit pe care autoritățile amână de aproape 20 de ani să îl îmbunătățească„ declară, la RFI, de Adriana Iftime, inginer constructor și director general al Federației Patronatelor în Construcții.

 

Ea reclamă faptul că nu întotdeauna  normele de siguranță în construcții sunt respectate, iar statul nu se arată interesat să schimbe situația: ”Pot fi trași la răspundere toți factorii implicați: proprietarul casei, proiectantul, executantul, dirigintele de șantier sau Inspecția de Stat în Construcții (dacă a fost implicată). Ne luptăm din ’98 – ’99 cu statul pentru că noi am dorit să avem o ordine în firmele de construcții, iar acestea să poată fi certificate. Fie că sunt de proiectare sau de execuție, firmele poartă o foarte mare responsabilitate pentru viețile oamenilor. De fiecare dată când am ajuns cu propunerea la nivel de Guvern sau la nivel de Minister al Dezvoltării, propunerea noastră a fost primită cu entuziasm, după care a fost ușor-ușor împinsă în uitare”.

”Un cutremur va arăta care e starea construcțiilor în România și cât sunt respectate normele”, mai spune Adriana Iftime: ”Există încălcări încă de la persoana care comandă o lucrare, de la investitor, care știe că are un anume buget și care crede că ar putea să își facă o investiție într-un anume fel pentru a economisi bani. Totul se învârte în jurul banilor, dar în general se uită că în România un examinator care nu este coruptibil o să vină la un moment dat să ne supună la un examen. Și acela este cutremurul”.

 

sursa: RFI

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed