Donald Trump cere „națiunilor civilizate” să acționeze pentru a pune capăt „masacrului şi băii de sânge”

0

Trump l-a acuzat pe „dictatorul sirian Bashar Al-Assad (de a fi) lansat un atac oribil cu arme chimice contra unor civili nevinovaţi utilizând un agent neurotoxic mortal” şi a afirmat că Statele Unite „sunt sinonime cu justiţia”.

 

Conform Agerpres, Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citaţi de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad.

 

Cel puţin 86 de persoane, printre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac.