Donald Trump recunoaşte că acordul pentru noul program de susţinere a economiei în pandemia de coronavirus va avea loc după alegeri

”După alegeri vom obţine cel mai bun program de stimulare pe care l-aţi văzut vreodată”, a declarat Trump la Casa Albă, înainte de a pleca într-o călătorie de campanie.

Trump şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi s-au acuzat reciproc de impasul legat de aprobarea unui nou program de stimulare, în valoare de circa 2.000 de miliarde de dolari, pentru ajutarea americanilor în timpul pandemiei.

Camera Reprezentanţilor, în care democraţii sunt majoritari, a aprobat în luna mai un program de susţinere de 3.000 de miliarde de dolari, dar republicanii,  majoritari în Senat, au respins un proiect atât de costisitor. Republicanii au susţinut un program mult mai restrâns, având ca ţintă câteva domenii.

Potrivit Casei Albe, principalele motive de dispută sunt ajutoarele pentru guvernele statelor şi autorităţile locale.

Numărul cazurilor de coronavirus a fost în creştere în 36 din 50 de state americane cel puţin în ultimele două săptămâni, potrivit unei analize a Reuters. Numărul deceselor provocate de Covid-19 a crescut de peste două ori în şapte state.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed