Doru Bădescu a demisionat de la conducerea CNAS

0

Ponta a precizat că Doru Bădescu şi-a prezentat demisia în urma discuţiei pe care a avut-o cu acesta referitor la reacţia greşită în cazul nominalizării lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS. „S-a grăbit în termeni exageraţi la ceva ce nu se întâmplase încă”, a spus Ponta.

 

Într-un comunicat al acestei institutii, Badescu catalogase miercuri numirea lui Lucian Duta drept o „gafa a administratiei prezidentiale, specifica organizatiilor mafiote”.

„A fost preşedintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duţă nu este membru în consiliu de administraţie. Administraţia Prezidenţială nu a semnat niciun decret şi a fost o acţiune personală a unui consilier prezidenţial, prieten cu domnul Duţă. Motiv pentru care reacţia domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiţi care nu erau în regulă, a fost evident o reacţie greşită, motiv pentru care am discutat, şi-a prezentat demisia şi de altfel, mâine, o să-l propun în funcţia de şef al Casei Naţionale pe domnul Cristian Buşoi, europarlamentar”, a mai spus Ponta.

 

CV Cristian Buşoi

 

În vârstă de 35 de ani, Buşoi a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti, iar apoi şi-a completat studiile la Colegiul Naţional de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire „Reforma serviciului militar în România”, la Facultarea de Drept din Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român.

 

În 2010, şi-a luat doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

 

Între 2003 şi 2007, Cristian Buşoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din Bucureşti.

 

Originar din Drobeta Turnu Severin, Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi. Din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş.

 

În perioada octombrie 2002 – mai 2004, a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu, iar între decembrie 2004 şi aprilie 2007, deputat.