Două DEMISII din PSD în ziua moțiunii

0

Localitatea în care este primar nu a primit niciun leu din sumele rezultate din economiile înregistrate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală către localităţile din judeţul Dâmboviţa. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte localităţi de pe Valea Dâmboviţei.

Dănuţ Gabriel Sandu a precizat că rămâne membru al Partidului Social Democrat, singurul partid în care a activat, scrie adevarul.

 

Redăm integral scrisoarea edilului:

 

„Subsemnatul Sandu Gabriel Dănuţ, primar al comunei Voineşti din anul 2008, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Dâmboviţa, vă aduc la cunoştinţă că demisionez din funcţia de vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa, din următoarele motive:

1. Sunt vicepreşedinte al Organizaţiei PSD Dâmboviţa din anul 2009, perioadă în care am coordonat activitatea politică în zona Colegiului electoral „Valea Dâmboviţei”, obţinând rezultate remarcabile la nivel judeţean, în toate scrutinele electorale, atât ca număr de voturi cât şi ca procentaj.

2. Sunt siderat şi dezamăgit că, acum, la sfârşitul anului 2018, Guvernul României nu a alocat nici măcar un leu, din cele 63 de milioane de lei repartizate judeţului Dâmboviţa, pentru finanţarea proiectelor, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, din localităţile Dragomireşti, Măneşti, Tătărani, Cândeşti, Voineşti, Malu cu Flori, Pucheni, Văleni Dâmboviţa, Pietrari, Bărbuleţu. Oare, de ce locuitorii de pe Valea Dâmboviţei, votanţi PSD în proporţie de peste 70%, sunt vitregiţi de investiţii chiar de un Guvern PSD?

 

3. Consider că nu mai pot fi coordonatorul politic al acestui district, deoarece repartizarea nedreaptă a fondurilor guvernamentale va duce, cu certitudine, la scăderea încrederii locuitorilor din comunele de pe Valea Dâmboviţei în Partidul Social Democrat, fapt ce se va reflecta în rezultate nesatisfăcătoare în alegerile care vor urma în 2019, respectiv alegerile europarlamentare din luna mai şi cele prezidenţiale din noiembrie.

 

Articolul integral pe ADEVĂRUL