Două dintre tablourile furate în „Jaful secolului” au ajuns şi în România

0

Două dintre tablourile furate în „Jaful secolului”, semnate Henri Matisse, s-au aflat în România. Valoarea lor este estimată la 60 de milioane de euro. 

 

În motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 5 de arestare preventivă a celor trei români suspectaţi de furtul tablourilor de la muzeul Kunsthal din Rotterdam se arată că asistentul designerului Cătălin Botezatu l-ar fi contactat pe omul de afaceri Dinescu Constantin căruia i-ar fi propus să cumpere cele două tablouri. Dinescu, suspectând că picturile nu ar fi originale, a chemat un expert care a confirmat că lucrările aparţin pictorului Henri Matisse şi că acestea valorează 60 de milioane de euro. Iniţial, a vrut să le cumpere, însă şi-a dat seama că fac parte din patrimoniu şi s-a răzgândit.

 

Cei trei inculpaţi în cazul „Jaful secolului” sunt suspectaţi că ar fi furat 7 tablouri celebre din Olanda, în valoare de 300 de milioane de euro. Aceştia ar fi fost denunţaţi de o femeie, fosta iubită a unuia dintre ei, care ar fi prezentat trei fotografii cu vizita lor la muzeul Kunsthal din Rotterdam. Femeia a declarat că tablourile ar fi ajuns în România, la o adresă de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, din Bucureşti.


Autorii furtului din Rotterdam voiau să dea foc tablourilor furate.

 

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin.

 

Anchetatorii arată că „în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.