Două terminale agricole din portul ucrainean Mîkolaiv, bombardate de ruşi

0

Terminalul portuar Evri, proprietatea Viterra, destinat uleiurilor vegetale, a fost ”avariat într-un atac cu rachetă”, soldat cu un rănit uşor, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al grupului, precizând că două silozuri au fost cuprinse de incendii, iar un al treilea a fost avariat.

Această instalaţie – cumpărată în 2020 de Glencore, firma mamă a Viterra – are o capacitate de depozitare de 160.000 de tone.

Instalaţii aparţinând Bunge au fost ”atinse în ultimele atacuri ruseşti în regiune”, a anunţat o purtătorare de cuvânt, precizând că nu s-au soldat cu răniţi şi că amploarea pagubelor era necunoscută imedat.

Acest terminal, închis în prima invaziei ruse a Ucranei, la 24 februarie, include un depozit, o instalaţie de încărcare a navelor şi o unitate de producţie de uleiuri vegetale.

Porturile Mîkolaiv şi Odesa sunt blocate de la începutul războiului, iar transportul martim de materii prime agricole – principala cale de export ucrainean – a fost blocat.

Negocieri – fără rezultate concrete – au avut loc între Rusia şi Turcia cu privire la deschiderea unor culoare maritime care să permită circulaţia navelor comerciale din Ucraina la Marea Neagră, o zonă impracticabilă din cauza minelor.

Ankara a anunţat că o navă comercală turcească a plecat miercuri din portul Mariupol (sud-est), la Marea Azov, cucerit de Rusia.