După 24 de ani de defrișări ar urma ceva împăduriri

0

„În 2014, sunt prevăzute 29.741 hectare pe care se vor derula lucrări de regenerare a pădurilor, din care 10.415 hectare sunt de împăduriri efective în cele două perioade, în primăvară și în toamnă. Pe restul suprafețelor vor fi completări de refacere a plantațiilor din anii anteriori, în situația în care o parte s-au uscat ori au fost afectate de calamități naturale. Nu este o suprafață cât ar trebui, față de cât teren degradat există în țară, și nici la nivel de perdele forestiere pe care trebuie să le plantăm, dar vom face lucrări în funcție de ce bani sunt alocați”, a spus Doina Pană.

 

Aceasta a precizat că, în 2014, a fost alocată o sumă de aproximativ 30 de milioane de lei pentru astfel de lucrări, din care patru milioane de lei provin din bugetul statului și peste 25 de milioane de lei din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinații pentru păduri.

 

Potrivit directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Adam Crăciunescu, programul de împăduri prevăzut pentru 2014 vizează doar fondul forestier național, însă, la nivelul României, necesarul este mult mai mare.

 

„Numai terenurile degradate însumează, la nivelul țării, două milioane de hectare. Pentru această suprafață ar trebui un program național pentru a putea crește procentul de împăduriri în România, în condițiile în care ne situăm la doar 27%, adică sub nivelul european”, a adăugat Crăciunescu.

 

Șeful Romsilva a făcut un apel către toți cetățenii și proprietarii de păduri pentru „înverzirea României”.

 

„Fac apel la toți cetățenii României și la toți proprietarii de păduri să contribuie la înverzirea Românei. Poate că este momentul ca, din 2014, să începem să punem în practică un program adevărat. Este prima dată când un guvern pune bani publici pentru împăduriri. Avem 30 de milioane de lei și cred că acesta este un început. Nu pot spune că la nivel de Romsilva nu avem suficiente surse de finanțare, pentru că eu cred că nu avem terenuri de împădurit câte surse de finanțare avem”, a spus Adam Crăciunescu.

 

Romsilva a reușit, pentru prima dată în 2013, să înregistreze niște suprafețe ale persoanelor fizice pe care le avea în administrare și pentru care, în premieră, în acest an va demara lucrări de împădurire.

 

În România, există aproape 6,4 milioane de hectare de pădure care acoperă 27% din teritoriul țării, iar aproximativ jumătate din această suprafață, 3,24 milioane hectare, sste deținută de statul român și este administrată prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Restul aparține proprietarilor privați, printre care se numără primării, asociații, proprietari individuali și instituții, precum Biserica Ortodoxa Română. Din totalul suprafeței administrate de Romsilva, 586.214 hectare se găsesc în arii protejate și cuprind inclusiv ultimele păduri virgine din Europa.

 

După gradul de împădurire, România se situează pe locul 12 în rândul țărilor din Europa și sub procentul mediu de 31% cât reprezintă pădurile din suprafața totală a Europei. La nivelul Uniunii Europene, gradul de împădurire este, în medie, de 33%, deși sunt țări precum Austria și Germania cu un grad de peste 40%. Țările nordice dețin procente de împădurire de peste 80%.