DW: ”E ceva necurat în ceea ce priveşte avântul AUR”

Stratificarea excesivă a unei societăți este patul germinativ al intoleranței, al naționalismului agresiv și în final al urii. E ceva necurat în ceea ce privește avântul AUR în doar doi ani de zile.

Naționalismul extremist nu a traversat societatea românească de ieri de azi. Pornind de la lipsa de toleranță față de minoritățile etnice, religioase, sexuale, s-a transformat cu ușurință în ură. Regimul legionar a făcut sute de mii de victime în rândul evreilor, dar și al romilor, crimele de atunci girate de autoritățile române, în frunte cu mareșalul Antonescu, fiind și astăzi sortite amneziei unei mari părți a populației. Copiii și adolescenții, în general, nu au auzit de ororile torționarilor împotriva semenilor lor. Școala ignoră cu voie de la stăpânire această parte a istoriei, ca și întreaga perioadă a comunismului.

 

Raed Arafat a făcut anunțul. Mai avem sau nu voie să ieșim din localități?

 

 

Regimul comunist a fost impus cu tancul extremismului, bazat în primul rând pe ura de clasă. Activiștii de la vârful Partidului comunist au indus, prin manipulare și dezinformare, revărsarea urii asupra celor care nu făceau parte din marea masă, care nu aveau „origine sănătoasă.“ La fel ca și în cazul exterminării evreilor și romilor, crimele și suferințele din închisorile comuniste sunt și acestea trecute mai mult sau mai puțin sub tăcere.

De ani de zile, sondajele arată că jumătate dintre români cred că era mai bine pe vremea comunismului și că nu ar avea nici o ezitare să se întoarcă în acele decenii în care omul nu era decât un număr, un individ fără nume. Naționalismul lui Ceaușescu pătrunsese în mințile multor români, care se mândreau că RSR are cele mai frumoase și bogate păduri, dealuri, câmpii și altele asemenea. Nu era doar primitivismul necunoașterii, ci o laudă de sine întemeiată pe o formă de patriotism lozincard.

 

RĂDOI de la metrou, mesaj din subteran: ”Suntem ca minerii”

 

Episoade ale unui foileton al urii

După 1989, naționalismul extremist s-a manifestat în forme dintre cele mai perverse. „Nu ne vindem țara“ nu a fost doar un slogan, ci o exprimare a unui autohtonism violent, o detaliere a libertinismului exprimat încă din primele zile după căderea regimului comunist. Acest autohtonism a fost încurajat de Iliescu prin toate pârghiile puterii. Întreprinderile, în fapt toată industria, care erau în faliment au fost alimentate cu sume astronomice de la bugetul de stat doar pentru ca investitorii străini să fie descurajați în a investi în economie.

Confruntările sângeroase de la Târgu Mureș dintre români și etnicii maghiari din 15 martie 1990, puse la cale de fosta Securitate, au reprezentat prima manifestare extremistă de amploare după decembrie ’89. Organul de represiune al regimului totalitar avea nevoie de un astfel de conflict etnic pentru a reveni la masa îndestulată a puterii în văzul lumii. Schimbarea numelui în SRI nu a dus, desigur, și la schimbarea năravului. Foștii securiști au știut cel mai bine cum poate fi devalizată economia prin căpușarea întreprinderilor până la ultimul șurub. Și asta, prin afișarea unui patriotism de mucava, a unui naționalism de fațadă pentru cei care le serveau interesele.

 

Articolul integral pe DW

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed