Economia Chinei a crescut cu aproape 12% în primul trimestru (VIDEO)

0

Cum a reuşit China o asemenea performanţă economică, în timp ce o lume întreagă se zbate să iasă din criză? Potrivit experţilor, acesta este rezultatul planului de încurajare a creşterii economice şi consumului intern, în valoare de 586 miliarde dolari, lansat în 2008. Printre altele, chinezii au investit masiv în infrastructură, au ieftinit creditele şi au stimulat piaţa imobiliară.

„Recuperarea economică are o dinamică bună, cererea internă creşte puternic, ceea ce duce la o creştere a importurilor. În acelaşi timp, economia globală întâmpină în continuare dificultăţi, fapt care face ca cererea la export să fie încă slabă”, a declarat Li Xiachao, purtătorul de cuvânt al Institutului de Statistică din China.

Stimularea comerţului exterior reprezintă, de altfel, una dintre principalele probleme ale economiştilor de la Beijing. În tentativa de a susţine activitatea exportatorilor, guvernul le-a redus taxele şi a respins toate cererile privind reevaluarea yuanului.

„Mediul pentru dezvoltarea economică este încă destul de complicat şi ne confruntăm cu o mulţime de dificultăţi şi probleme în procesul de recuperare economică”, a mai adăugat oficialul chinez.

Principala temere a chinezilor este că economia s-ar putea supraîncălzi. Guvernanţii speră să rezolve problema printr-o controlarea mai strictă a consumului. Au restâns accesul la credite, au limitat activitatea băncilor şi masa monetară, însă nu au umblat la dobânda cheie. Analiştii economici cred că nu va fi de ajuns.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel