Rezultatul a depăşit confortabil prognozele analiştilor, care pariau pe un plus de 0,6% în zona euro. Cele mai mari economii europene, Germania şi Franţa, şi-au accelerat avansul economic.
Revenirea economiilor din Uniunea Europeană s-a consolidat în primele trei luni din acest an. PIB-ul zonei euro a avansat cu 0,8%, la fel ca economia întregii Uniuni. Rezultatul este cu mult peste prognoze, care anticipau un plus de 0,6% la nivelul uniunii monetare. Cele mai bune performanţe au venit din partea a două state baltice, care au marcat scăderi importante anii anteriori.
Economia Lituaniei a crescut cu 3,5% în primul trimestru, iar cea a Estoniei, cel mai nou membru al zonei euro, cu 2,1%. Urmează, în clasament, cele mai mari economii europene: Germania, cu un plus de 1,5% şi Franţa, cu 1%. Tot cu un procent a avansat şi PIB-ul Austriei, al Blegiei şi al Slovaciei. Şi celelalte mari economii au crescut.
La polul opus, Portugalia este singura ţară care a înregistrat o contracţie în primul trimestru. Dintre cele 20 de state membre care şi-au publicat rezultatele, România se află pe locul 11 după avansul de 0,6%, la egalitate cu Cehia. PIB-ul Ungariei a avansat cu 0,7%, iar al Bulgariei, cu 0,4%. Pentru Polonia nu au fost publicate date.













