Firma clujeană Tempus Invest, achiziţionată de Copos anul trecut, prin care acesta deţine 7,6% din titlurile Athenee Palace, acţionarul majoritar al Athenee Phenix Group, proprietarul hotelului Hilton, a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de circa 16.000 de euro şi pierderi de 167.000 euro.
Taxa forfetară pe care ar trebui să o plătească omul de afaceri este de 500 de euro pentru perioada mai-octombrie 2009. Cealaltă companie, AnaTurism, a avut anul trecut aproape 519.000 de euro cifră de afaceri şi profit de 30.000 de euro, impozitul pe profit pe care ar trebui să-l achite Copos fiind de circa 4.800 de euro. AnaHotels, una dintre cele mai profitabile companii ale omului de afaceri, a raportat în 2008 afaceri de circa 25,2 mil. euro, potrivit datelor MFP.
Prin fuziunea Tempus Invest şi AnaTurism cu AnaHotels, Copos va scăpa de plata unui impozit forfetar pentru compania care a înregistrat pierderi. “Am fuzionat AnaHotels, AnaTurism şi Tempus pentru a scăpa de impozitul forfetar. Procedurile de fuziune au demarat în urmă cu două luni (la o lună după intrarea în vigoare a legii forfetarului – n.red.), iar până la 30 octombrie 2009 ar trebui să le şi finalizăm”, a declarat pentru Business Standard omul de afaceri George Copos.
Evitarea plăţii impozitului forfetar pentru Tempus este doar una dintre măsurile de reducere a costurilor luate de Copos. De la începutul acestui an, proprietarului grupului de firme Ana a disponibilizat din companiile sale aproape 350 de oameni şi intenţionează să mai concedieze încă 100. Dintr-un total de 2.800 de salariaţi cât avea anul trecut, în scurt timp vor rămâne doar 2.400, potrivit declaraţiilor omului de afaceri.
Cu toate acestea, deşi este criză, Copos nu vrea să renunţe la investiţii. Zilele trecute a contractat un împrumut de aproximativ 25 milioane de euro de la BRD Groupe Societe Generale, dintre care aproape 12 milioane de euro intenţionează să investească în consolidarea afacerilor.
Ultimul credit contractat de Copos urcă valoarea datoriilor pe care le are omul de afaceri la bănci la peste 40 mil. euro, cel mai vechi împrumut fiind încă din 2005.
“Avem datorii la BRD şi ING, de peste 40 milioane de euro, însă AnaHotels are active foarte valoroase, de câteva sute de mil. euro”, a mai adăugat acesta.
În ceea ce priveşte situaţia Rapidului, echipă deţinută de Copos, acesta aşteaptă să găsească un cumpărător care să-i plătească 1 leu, dar care să fie dispus să-i plătească cele 11 milioane de euro, bani pe care Rapidul i-a luat sub formă de contracte de împrumut de la AnaHotels.
Rapidul este şi cea mai proastă afacere a lui Copos. “Merge cel mai încet. A făcut 6 puncte din cele 12 posibile”, a mai spus acesta.














