Egnatia Leasing a trecut pe plus si a încheiat 2006 cu un profit net de 550.000 euro

0

Egnatia Leasing, divizia de leasing a grupului Egnatia, a avut la finele anului trecut un profit de aproximativ 550.000 euro, în condiţiile în care societatea a înregistrat pierderi în anii anteriori, a declarat, marţi pentru NewsIn, directorul general al instituţiei, Stanciu Haralambie.

‘Este primul an profitabil pentru noi. Compania a avut o dinamică extrem de puternică şi, din acest motiv, profitul nu poate să apară în primii ani’, a spus Haralambie. ‘S-a reuşit acoperirea tuturor pierderilor din anii anteriori’, a mai spus directorul Egnatia Leasing, care a adăugat că profitul net a fost de aproximativ 550.000 euro (circa 1,93 milioane lei). Datele furnizate sunt neauditate, a mai spus Haralambie. Pierderea din 2005 a fost de 347.626 lei (aproape 96.000 euro).

Pentru 2007, compania doreşte să depăşească de pragul de 100 milioane euro pentru valoarea bunurilor finanţate, în creştere de la 72 milioane euro în 2006. Valoarea totală a contractelor încheiate în anul trecut a fost de 93 milioane euro, în creştere de la 28 milioane euro în 2005. ‘O să sărim de la 72 milioane euro, în anul trecut, la 100 milioane, într-o evaluare conservativă’, a spus Haralambie.

Estimările pentru anul în curs ar putea fi modificate, deoarece ele depind de legislaţia Băncii Naţionale a României, de cea privind taxa de primă înmatriculare şi a pieţei imobiliare. În ceea ce priveşte profitul, Egnatia Leasing doreşte cel puţin păstrarea cifrei obţinute în anul 2006.

‘Ca dinamică, eu cred că leasingul imobiliar va avea cea mai mare creştere în portofoliul nostru. Apetitul pieţei este evident, nu doar pentru piaţa de leasing’, a spus Haralambie. ‘Noi ne-am concentrat mai ales pentru finanţarea achiziţiilor de imobile, nu pe dezvoltarea lor’, a mai spus directorul general. Leasingului imobiliar a înregistrat o creştere spectaculoasă anul trecut, de la 0,3% din portofoliul companiei în 2005, la peste 16% în 2006.

Deşi grupul nu oferă leasing operaţional, compania s-ar putea intra în viitor şi pe acest segment. ‘Nu excludem posibilitatea de deschidere a unei societăţi de leasing operaţional, însă trebuie să vedem şi mişcarea pieţei’, a declarat Haralambie, care a adăugat că leasingul financiar încă nu a atins potenţialul.

Conform informaţiilor deţinute de directorul general, Egnatia Leasing avea la finele anului trecut o cotă de aproximativ 3% din piaţa leasingului financiar. ‘Pe mine ce mă interesează este păstrarea unei cote de piaţă sau îmbunătăţirea ei’, a spus Haralambie.

Compania de leasing, parte din grupul elen Egnatia, este deţinută în proporţie de 99% de către Egnatia Bank, restul de 1% din acţiuni fiind deţinut, în proporţii egale de 0,2% fiecare, de către cinci cetăţeni greci. Egnatia Leasing a fost înfiinţată în 2003.