EICMA: Honda revine cu un CB de 500 cmc

0

Honda a stopat producţia vechiului CBF500 în 2007, ca urmare a introducerii normelor Euro3, întrerupând o tradiţie ce data din anii ’60. Decizia nu s-a dovedit a fi una înţeleaptă, japonezii pierzând clienţii începători în favoarea unor modele ale concurenţilor. 

 

Noul agregat cu doi cilindri a fost special calibrat pentru a se înscrie în limitele clasei A2 (max 35 kW/48 CP), oferind totodată performanţe interesante în ceea ce priveşte consumul. Honda promite un consum de 3,7 litri la 100 km în regim mixt.

 

Honda propune trei versiuni stilistice: un naked (CB500F), un all-road (CB500X) şi o sportivă (CBR500R).

 

CB500F este un naked clasic cu ghidon convenţional şi pozitie de pilotaj neutră. Masa proprie este de 190 kg, semn că Honda nu a depus prea multe eforturi pentru a elimina surplusul de greutate. Pentru versiunea cu ABS se adaugă incă două kilograme.

 

CBR500R este o versiune carenată a nakedului CB500F. Carenajul vine la pachet cu un surplus de 3 kg. Masca frontală găzduieşte două faruri care amintesc de vechiul F4i, însă performanţele nu au nici o legătură cu acesta.

 

CB500X este versiunea ceva mai înalta şi cu rezervor mai scurt. Implicit pozitia seii a fost adusă mai aproape de ghidon, pentru o poyitie de pilotaj asemanatoare cu a unui all-road. Honda nu comunică valoare cursei suspensiilor, probabil pentru că nu există o diferenţă notabilă (dacă există vreuna). X-ul este deci un all-road doar prin prisma pozitiei de pilotaj caci altfel, nici suspensiile si nici anvelopele nu il recomanda ca pe un vehicul capabil sa iasa de pe asfalt.

 

Honda nu a comunicat încă niciun preţ, dar specialiştii estimează că nu va ieşi din limitele 5.500-6.000 Euro, înscriindu-se la jumătatea distanţei dintre monocilindrul CBR250R şi modelul superior NC700S.

 

sursa: motorhead.ro