Cifra de afaceri a Transelectrica s-a redus cu circa 17%, în 2009, la 2,47 miliarde de lei.
Transelectrica trecuse pe profit în trimestrul al treilea din acest an şi încheiase primele 9 luni cu un profit net de 11,45 mil. de lei, în scădere cu 91% faţă de 132,9 mil lei realizat la 9 luni în 2008.
"În 2009, am înregistrat o scădere a consumului final cu 8,3%. Scăderea cea mai severă a fost internaţională cu peste 40 de procente. Toate acestea au dus la diminuarea veniturilor din exploatare ale companiei cu 450 milioane. Nu ne-am aşteptat la o scădere atât de puternică a consumului", a declarat la The Money Channel, Maria Ionescu, director economic Transelectrica.
Societatea naţională de transport a energiei electrice, Transelectrica, va percepe anul acesta pentru transportul curentului un tarif mediu de 17 lei pe MWh, fără TVA, cu 5,39% mai mare decât anul trecut.
Transelectrica şi-a planificat pentru 2010 investiţii de 450 milioane lei, în retehnologizarea staţiilor electrice importante din sistemul energetic naţional, a declarat directorul general adjunct al companiei, Octavian Lohan.
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, Transelectrica este operatorul de transport de energie electrică şi de sistem din România şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din 29 august 2006. Compania este controlată de stat, care deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, 73,69% din acţiuni, în timp ce Fondul Proprietatea are o deţinere de 13,50%.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel