Elena Băsescu nu va candida pentru nicio funcţie în PDL

0

„Eu nu mă văd în nicio formulă de conducere a PDL. Eu nu voi candida pentru că activitatea mea e la Bruxelles”, a declarat, duminică, Elena Băsescu.

 

Aceasta s-a aflat la sediul central al PDL alături de colega sa Elena Udrea pentru a susţine moţiunea cu care aceasta candidează la preşedinţia partidului.

 

Elena Băsescu a precizat că nu susţine moţiunea contra-candidatului Elena Udrea, Vasile Blaga, în primul rând pentru că aceasta nu face referire absolut deloc la şomajul din rândul tinerilor.

 

„Pentru următorul exerciţiu financiar al României au fost alocate 125 de milioane pentru a combate şomajul în rândul tinerilor, este o premieră. Având în vedere această premieră aş fi preferat ca preşedintele PDL Vasile Blaga să aibă în vedere şi măsuri care pot diminua şomajul în rândul tinerilor”, a argumentat europarlamentarul PDL.