Elevii sunt îngroziți: „Examenul de admitere la liceu riscă să devină realitate!”

0

Cele două organizații partenere ale Ministerului de Educație, care reprezintă elevii și părinții în Comisia de Dialog Social, solicită eliminarea examenului de admitere la liceu din proiectul legii învățământului preuniversitar.

Într-un comunicat de presă, CNE și FNP susțin că „Ministerul Educației trebuie să aibă în vedere și caracterul obligatoriu al învățământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfășoare într-un mod non-competitiv”.

„Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Națională, din proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Promovarea meritocrației în paralel cu valorile echitabile poate fi realizată prin sprijinirea financiară a centrelor de excelență constituite la nivel județean”, scriu organizațiile în comunicat.

Redăm comunicatul integral:

„În data de 27 februarie 2023, a fost prezentată o nouă formulă a examenului de admitere la liceu. Astfel, liceele care își doresc acest lucru pot să organizeze concurs de admitere pentru maxim 60% din numărul de locuri. Micșorarea procentului numărului locurilor ocupate prin concurs cu siguranță că nu rezolvă problemele pe care acest tip de admitere le aduce: încurajarea meditațiilor private, inechitate, limitarea accesului în învățământul liceal și nivel de stres ridicat pentru elevi de doar 13-14 ani.

Proiectul de lege prezentat luni se află în fază finală, însă se poate observa că punctele de vedere referitoare la acest subiect ale celor două structuri reprezentative, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților, nu au fost luate în considerare de către Ministerul Educației.

A fost (re)introdus termenul de admitere diferențiată

Încă din vara anului 2022, odată cu lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, a fost (re)introdus termenul de admitere diferențiată pentru colegiile naționale care își doresc acest lucru. Pe parcursul ultimelor luni, asupra acestei propuneri inițiale din pachetul legislativ, au fost aduse în spațiul public de către Ministerul Educației, numeroase modificări, precum perioada de susținere a acestei admiteri, modul în care vor fi redactate subiectele și modul general de organizare a întregului proces de admitere la liceu, inclusiv oferirea oportunității tuturor liceelor de a desfășura acest concurs.

În acest sens, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Națională, din proiectul de lege a învățământului preuniversitar.

Promovarea meritocratiei

În paralel cu valorile echitabile poate fi realizată prin sprijinirea financiară a centrelor de
excelență constituite la nivel județean.

Totodată, Ministerul Educației trebuie să aibă în vedere și caracterul obligatoriu al învățământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfășoare într-un mod non-competitiv.

Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferențe între elevi, segregare școlară și o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învățământul liceal.

În contextul în care rata abandonului școlar este într-o continuă creștere, considerăm că aspectele care reprezintă un real interes sunt consilierea profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu, în vederea asigurării alegerii adecvate a specializării pentru liceu.

Admiterea la liceu încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea și consecințele reale ale sale, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educație, ce ar trebui să fie bazată pe principii, valori, evaluare standardizată, standarde clare de evaluare, incluziune și desegregare școlară”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.