Emil Boc: 55% din fondurile pentru infrastructură din 2009 au fost cheltuite

0

„Până la sfârşitul lunii august au fost cheltuite 55% din fondurile alocate pentru acest an, ceea ce înseamnă că până la finalul anului vom cheltui toate fondurile,” a precizat prim-ministrul Emil Boc.

Declaraţiile au fost făcute în timpul unei vizite la şantierul de la pasajul Băneasa. Premierul a precizat că acest proiect precum şi altele anunţate vor fi încheiate în următoarele 3 luni.

„Toate angajamentele pe care le-am luat cu privire la lucrările de infrastructură se vor realiza. Mă refer la cele despre care am anunţat că se vom termina anul acesta: Pasajul Băneasa va fi gata la 1 decembrie, în 15 noiembrie avem gata centura Ploieştiului, în decembrie – cei 42 de kilometri din Autostrada Transilvania. Avem gata şi centura Timişoarei, cu excepţia unui pod”, a adăugat Emil Boc.

Boc a declarat că Executivul „va încerca” să crească ponderea sumei alocate pentru investiţii în infrastructură în bugetul pe anul 2010.