Emil Boc: La rectificare alocăm bani suplimentari pentru infrastructură

0

Până la sfârşitul lunii iulie s-au cheltuit 4 miliarde de euro, 45% din banii alocaţi de la buget pentru investiţii, a declarat la postul public de radio premierul Emil Boc. „Suntem pe drumul cel bun”, având în vedere că în 2009 investiţiile au demarat abia din martie, după ce în februarie s-a aprobat bugetul”, a adăugat primul-ministru.

În opinia premierului, începând cu al patrulea trimestru din 2009, declinul economic se va opri, România întorcându-se pe creştere economică de la începutul anului viitor.

Legea unică a salarizării nu va scădea salariile din sistem, ci doar va corecta anomaliile din sistemul bugetar.

„Prin legea salarizării unice nu vor scădea salariile din sistem, dar va fi stopată creşterea salariilor foarte mari. Deja, am corectat abuzurile din sistem privind salariile de zeci de mii de euro. Principalii beneficiari ai noii legi sunt cei cu salarii de la baza piramidei”, a declarat primul-ministru.

Majorarea pensiei minime reprezintă un efort de solidaritate pentru Executiv care îşi va asuma şi neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 octombrie.

Şomajul va creşte în perioada următoare, dar se va menţine sub 10%.

„E posibil să mai crească rata şomajului puţin, dar nu ajungem la 10%. Prioritatea Guvernului este păstrarea şi crearea de noi locuri de muncă, dar asta nu înseamnă că nu vom opera disponibilizări acolo unde este nevoie”, a mai adăugat Boc.