Premierul Emil Boc spune că verificările Eurostat nu pun niciun fel de probleme României

„Este vorba de perioada 2007, 2008, 2009 cu privire la unele date raportate de CFR Infrastructură şi Termoelectrica, date communicate de România prin intermediul Institutului Naţional de Statistică, date asupra cărora se fac nişte reverificări, la fel ca şi în cazul Marii Britanii, la solicitarea Eurostat-ului. Este o procedură normală, se reverifică aceste date care vizează, repet, perioada 2007 – 2009. Acest lucru nu pune, în acest moment, nici un fel de probleme României“, a declarat premierul, transmite corespondentul NewsIn.

Premierul Emil Boc s-a aflat marţi la Braşov în calitatea sa de candidat la preşedinţia Partidului Democrat Liberal, pentru a-şi susţine moţiunea în faţa membrilor filialei Braşov a PDL. El a fost însoţit la Braşov de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, ministrul de Interne, Traian Igaş, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Eurostat şi-a exprimat, marţi, rezerve faţă de calitatea datelor transmise de România în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi nivelul datoriei guvernamentale în 2010. Biroul de statistică al Uniunii Europene s-a referit la tratamentul statistic al indicatorilor unor companii reclasificate în sectorul administraţiilor publice, conform metodologiei ESA 95.

Potrivit datelor furnizate de România, deficitul bugetar în 2010 a fost de 6,4% din PIB, în timp ce nivelul datoriei guvernamentale era de 30,8% din PIB.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat, marţi, că, în septembrie, va furniza către Eurostat detalii pentru înlăturarea rezervelor privind calitatea datelor furnizate de România la 31 martie, verificarea urmând să fie făcută de experţi din partea Ministerului Finanţelor Publice, Băncii Naţionale a României şi Institutului Naţional de Statistică.

„În şedinţa Guvernului din data de 20 aprilie 2011 s-a stabilit verificarea calităţii datelor din situaţiile financiare ale unor companii publice pentru perioada 2007-2009, în vederea identificării discrepanţelor dintre conturile financiare şi nefinanciare. Verificarea datelor de către experţi din Ministerul Finanţelor Publice a fost deja declanşată ca urmare a  discuţiilor purtate cu experţii Eurostat. Alături de experţii din cadrul structurilor Ministerului Finanţelor Publice la verificarea calităţii datelor urmează să participe şi experţi din Institutul Naţional de Statistică şi Banca Naţională a României”, se arată într-un comunicat transmis marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

După verificarea datelor şi identificarea cauzelor care au condus la înregistrarea discrepanţelor dintre conturile financiare şi nefinanciare, Eurostat va primi, cu ocazia raportării din septembrie 2011, detaliile necesare pentru înlăturarea rezervelor formulate.

Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi a Regulamentului nr. 479/2009, toate ţările UE, inclusiv România,  transmit la Eurostat de două ori pe an, respectiv pe 31 martie şi 30 septembrie, Notificarea deficitului şi datoriei guvernamentale. Rezerve legate de calitatea datelor au fost exprimate de Eurostat şi în anii precedenţi privind datele transmise de alte state membre, cum ar fi Grecia, Danemarca şi Marea Britanie, inclusiv pentru ultima Notificare fiscală transmisă la 31 martie 2011, se mai spune în comunicat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed