Erste Bank sparge frontul SIF-urilor cu alternative la listarea BCR la Bursă

0

Mingea este acum în terenul SIF-urilor, iar lupta Erste Bank împotriva listării BCR la Bursa de Valori Bucureşti (BVB)  se va da cu acţionarii acestora, prin argumentele care vor fi prezentate de conducerea SIF-urilor – se poate deduce din declaraţiile oficialilor Erste, făcute acum un sfert de oră la cererea MONEY.ro

 

Erste Group Bank AG reconfirmă discuţiile actuale (s.n.) cu cei 5 acţionari minoritari ai Băncii Comerciale Române (SIF-urile, n.r.) cu privire la soluţii alternative unei listări a BCR care să întrunească interesele SIF-urilor cât şi pe cele ale Erste Group.

 

Progresul discuţiilor depinde de viitoarele decizii ale SIF-urilor (s.n.). În reacţie la aceste decizii, Erste Group Bank va fi gata să ia rapid orice decizie necesară.

 

Pentru moment, Erste Group Bank şi SIF-urile au agreat să nu comenteze cu privire la conţinutul discuţiilor“, spune răspunsul oficial al Erste Group la întrebarea MONEY.ro: „Aţi făcut o propunere concretă SIF-urilor?“.

 

 

Confidenţialitatea nu a fost respectată de Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat Crişana (SIF1) care a declarat că negocierile cu Erste sunt pe ultimi metri, după ce austriecii ar fi făcut „o propunere concretă de lichidizare a pachetelor de acţiuni BCR“.  „Cred ca suntem aproape de o intelegere cu ERSTE. Mai avem cativa pasi de facut. Nu multi. Si sper sa ajungem la o intelegere favorabila pentru SIF“ a declarat preşedintele SIF Banat Crişana pentru MONEY.ro.

 

 

Ceilalţi lideri ai  societăţilor de investiţii financiare mai respectă încă acordul de confidenţialitate, negând declaraţiile colegului lor de la SIF Banat Crişana (SIF1) şi spunând că nu au primit oferte concrete.

 

 

„Nu pot să spun că suntem în faţa unei oferte concrete. Dacă am avea o propunere concretă am prezenta-o transparent pieţei convocând adunarea generală a acţionarilior. Presupun că declaraţia colegului nostru a fost mai degrabă o reacţie la iniţiativa de a forţa listarea BCR, limitând opţiunile de a lua cea mai profitabilă decizie“, spune Ion Mihăilă directorul general adjunct al SIF Transilvania (SIF3).

 

„Ceea ce ne interesează este desigur să obţinem în sfârşit o cale de ieşire la care să apelăm profitabil atuncfi când va fi cazul“, a adăugat Ion Mihăilă.  „Lichidizarea“ pachetului de acţiuni BCR s-ar putea face şi printr-un schimb cu acţiuni Erste. Austriecii au avut grijă din timp să-şi listeze banca la Bursa din Bucureşti, fapt care nu a ajutat-o cine ştie ce pe aceasta din urmă.

 

Listarea la Bursă ar dubla, cel puţin, valoarea pachetului BCR în activul SIF  deteminând şi creşterea  cotaţiilor SIF-urilor, potrivit lui Costel Ceocea, , preşedintele SIF Moldova (SIF2). „Trebuie, desigur, să avem la dispoziţie toate alternativele ca să putem lua o decizie corectă“.

 

„Discuţii generale au loc tot timpul şi, oricum, orice tranzacţie care implică mai mult de 20% din activele SIF nu poate avea loc fără aprobarea acţionarilor. Ar mai trebui clarificate şi multe alte aspecte juridice. Mai este şi o problema fiscală, pentru că o tranzacţie cu Erste s-a nu s-ar finaliza până la sfârţitul anului“, a mai spus Costel Ceocea.

 

 

Un grup de acţionari care deţin peste 5% din acţiunile fiecărei SIF a forţat administratorii SIF-urilor să convoace AGA pentru a cere listarea BCR.  Până în prezent, doar SIF Moldova a luat o astfel de hotărâre, dar fără a preciza o dată, sub motivaţia că ar putea fi adăugate şi alte probleme pe ordinea de zi.

 

 

Preşedintele Erste Group, Andreas Treichl, a reacţionat violent spunând că va face totul să împiedice listarea BCR şi că ar fi furios dacă se va întâmpla aşa ceva.

 

 

Prin evitarea listării BCR, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar pierde încă o şansă de dezvoltare care s-o aducă în rândul instituţiilor semnificative din regiune. De altfel, speculaţiile de pe piaţă vehiculează perspectiva ca BVB să fie preluată de Bursa din VIena, atunci când legea română o va permite. Oficialii BVB tac.

 

 

Este suficient ca o singură SIF să cedeze propunerilor Erste astfel încât să se spargă frontul comun, până acum, al acestora care apăra ideea listării Băncii Comerciale Române la Bursa de Valori Bucureşti. Erste deţine o majoritate de aproape 70% din acţiunile BCR şi mai are nevoie doar de pachetul de 6% al uneia dintre SIF-uri ca să poată lua singură deciziile strategice privind cea mai mare bancă din România.

 

 

Erste Bank a fost păsuită doi ani până în octombria 2010 de oobligaţia asumată prin contractul de privatizare sa listeze BCR in cel mult trei ani de la preluare, adica pana in octombrie 2009, printr-un acord semnat cu SIF-urile.